Laptele acru şi brânza frământată vor să iasă în lume!
În anul de graţie 2011, judeţul Bistriţa-Năsăud se poate lăuda cu doar două produse tradiţionale atestate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)! Aceasta, în condiţiile în care a devenit o modă în rândul consumatorilor să caute în pieţe sau pe rafturile magazinelor produse bio sau ecologice, autentic româneşti, cu gustul şi savoarea de altădată. O modă ce derivă atât din nevoia de a ne alinia normelor europene şi de a trăi sănătos cât şi dintr-un sentiment, vag definit, de a retrăi aroma copilăriei. Au adunat hârtie peste hârtie, au pus cap la cap documente, au făcut drumuri după drumuri, au bătut la uşile instituţiilor judeţene şi centrale şi, după ce au depăşit toate fazele birocratice, au primit o hârtie la mână. O hârtie pe care scrie, negru pe alb, că produsele lapte acru de oaie Dealu Negru şi brânză frământată de oaie Dealu Negru sunt produse tradiţionale atestate de către MADR. Şi totul s-a întâmplat datorită membrilor Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine Dealu Negru, care şi-au pus în cap să arate că munca lor nu e în zadar, iar produsele pe care ei le fac la stână, în vârf de munte, merită să fie cunoscute de toţi consumatorii de produse lactate autentice. Şi nu numai, ci şi de către cei care trăiesc cu convingerea că lumea lactatelor începe şi se termină cu produsele frumos ambalate din spatele unor vitrine frigorifice din marile magazine. Atestatul primit de către AJCMO Dealu Negru, judeţul Bistriţa-Năsăud, privind cele două produse tradiţionale (lapte acru de oaie Dealu Negru şi brânză frământată de oaie Dealu Negru), are deja o vechime de un an. Perioadă în care pentru producătorii acestor lactate atestate nu s-a schimbat nimic. Ca de obicei, marfa lor este căutată în pieţe doar de către cei care ştiu de când lumea ce înseamnă laptele acru de oaie adevărat sau brânza de oaie frământată pusă la păstrat în bărbânţe. Ca de obicei, preţul mărfurilor lor este mai mic decât cel al unor lactate de proastă calitate, dar care au avantajul că sunt ambalate frumos şi aranjate ca la carte în supermarketuri, cu intrarea pe raft plătită cu bani grei. Atestatul primit de la MADR nu s-a transformat într-o baghetă magică care să aducă faimă şi venituri suplimentare oierilor care produc laptele acru şi brânza frământată marca Dealu Negru. Câţiva dintre membrii AJCMO Dealu Negru şi preşedintele acestei asociaţii, Vasile Turculeţ au conştientizat faptul că o simplă hârtie nu pune lucrurile în mişcare, iar pentru a se putea folosi de atestatul obţinut trebuie să mişte ei lucrurile. Şi au decis să iasă în lume cu produsele lor tradiţionale atestate. Iar primii paşi au fost făcuţi: au comandat nişte bărbânţe mici, numai bune de pus laptele acru şi brânza frământată de oaie în ele, au făcut etichete măricele (să vadă toată lumea atestarea dată de MADR ca produse tradiţionale) pe care vor să le ataşeze acestor recipienţi făcuţi ca pe vremuri şi … va urma. Vasile Turculeţ, preşedintele AJCMO Dealu Negru, spune că cei din conducerea asociaţiei vor duce o muncă de lămurire, de la om la om, cu toţi crescătorii de ovine să accepte să se facă vizibili. Ei şi produsul muncii lor! Să înveţe să îşi vândă marfa: ca una de calitate, autentică şi … atestată ca produs tradiţional! Să accepte că produsele lor pot fi la mare căutare şi la mare preţ, dacă permit oamenilor să afle despre ei!
Citiţi şi:
- Oieritul montan din Bistriţa-Năsăud, recunoscut în întreaga Europă
- Prestigiul României, susținut de oierii montani din Bistrița-Năsăud
- Prima stână europeana de pe Valea Ţibleşului
- Produsele tradiţionale din Bistriţa-Năsăud, în atenţia Ministerului Agriculturii. Primarii din Runcu Salvei şi Spermezeu şi-au prezentat gastronomia locală
- Brânza frământată Sinelli de Teaca, atestată ca produs tradiţional!
Adaugă comentariu nou