Primarii bistrițeni cer simplificarea procedurii de selecție a membrilor Consiliilor de Administrație ale ocoalelor silvice

Vasile Borș, primarul comunei Maieru, a solicitat, în cadrul unei conferințe de presă, modificarea Ordonanței de Urgență 109/ 30 noiembrie 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare, în sensul simplificării procedurii de selecție a membrilor din Consiliile de Administrație ale ocoalelor silvice private.

“Am rugat-o pe doamna Monica Săsărman să facă ceva cu Ordonanță de Urgență 109 în ceea ce privește consiliul de administrație la  corporații, pentru că acolo se încadrează în județ  foarte multe regii autonome, ocoale silvice. Tot ceea ce înseamnă decizii se iau prin hotărâri de consiliu local, dar mai trebuie și 3 membri în Consiliul de Administrație. Cu modificările ce s-au făcut, durează 4-5-6 luni ca să pot să fac. (...) Vă spun la noi erau 3 membri, ar trebui să fie selectați mai ușor, erau 3 membri care aveau 700 RON pe lună. Deci 700 RON pe lună, obligatoriu să fie acolo. Ei, pentru un consultant care să-ți derulezi procedura, cele 9 etape de selecție, costă mai mult contractul cu el decât te costă cei trei membri pe durata a 4 ani. Mulțumesc și parlamentarilor noștri și dumneavoastră pentru sprijinul pe care îl aduceți, nu pentru mine, nu pentru Maierul, ci pentru toate comunitățile locale din județul Bistrița-Năsăud, care au avut de suferit.”, a explicat primarul Vasile Borș.

În prezent, este nevoie de un expert independent - persoană fizică sau juridică, specializată și autorizată în condițiile legii pentru a-și desfășura activitatea în domeniul resurselor umane, selectată de către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice pentru autoritățile publice tutelare de la nivel central sau de către autoritatea publică tutelară în cazul întreprinderilor publice de interes local, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, care prezintă un portofoliu relevant de clienți pentru selecția administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, din care să rezulte că a prestat servicii de recrutare, care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziții.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5