Între „văicărelile” noastre şi lacrimile Domnului

ALEXANDRU DĂRĂBAN

Mă gândeam cât de nedreaptă poate să fie societatea noastră, cât de dură și inumană, mai ales cu cei cărora viitorul le stă în față, dar acest viitor este sumbru, negru, fără speranță și asta tocmai în faza vieții când au mai multă nevoie pentru a-și întemeia o familie, pentru a avea o casă pentru ei și copiii lor. Tocmai când viața ar trebui să le surâdă mai mult, tocmai atunci simt mai dureros loviturile unei vieți crude și nedrepte.
Tot așa ar trebui să ne întărim sufletește unii pe alții și să nu ne lăsăm descurajați de atacurile tot mai crude care vin în aceste zile. Să înțelegem că tot în aceste vremuri ne este cercetată, ne este cernută credința, ca „aurul în topitoare”. Acum şi după astfel de vremuri, se vede, cine trăiește cu adevărat cu Hristos în viața lui și cine doar împlinește o datorie sau un obicei.
Va veni vremea când în biserici va fi îngăduită prezența tuturor creștinilor, să trăim dimpreună săvârșirea Sfântei Liturghii. Să intrăm rugându-ne Domnului și încercând să ne reculegem. Să ne ridicăm privirile spre Sfântul Altar și să-l privim pe preotul care era acolo, săvârșind Sfânta Liturghie. Să auzim vocea preotului, parcă prea de multă vreme nu-i mai vedeam chipul, căci prin el, dincolo de el, îl vedeam pe Domnul cum plânge cu lacrimile și ochii tuturor aflați în suferință. Să ne facă să nu mai simțim mirosul aerului din sălile de judecată, unde se dau sentințe, al autorităților care dau legi, al mirosului de medicamente pe care le administrează doctorul dând verdicte în ce priveşte viaţa unui om. Reîntâlnirea cu el e să ne facă să percepem, să simțim, să mirosim mireasma rugăciunii. Toate aceasta ar putea reprezenta începutul unei lumi mai bune și mai drepte.
Mă întrebam, de multe ori, în aceste zile pe care le trăim: oare de ce oamenii sunt atât de răi și nedrepți și-l fac chiar și pe Domnul să plângă?
În loc să ne batem în piept cu Domnul și credința noastră, ar fi mai bine să ne batem pieptul că Domnul plânge din cauza răutăților noastre!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5