Ioan Cira de la Monor, primar de şase stele! Gheorghe Onul a primit Ordinul „Nicoale Sabău” pentru activităţile culturale. Dumitru Buşcoiu, distins la final de mandat!
În perioada 16-19 februarie, a avut loc cea de-a XXIII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), la Rin Grand Hotel, București. Lucrările Adunării Generale s-au desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa, Klaus Werner Iohannis. Evenimentul a reunit peste 550 de primari ai comunelor din România și a avut ca temă „Satul românesc, parte integrantă a ruralului european”. ACoR şi-a propus să identifice, împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale, cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și să stabilească măsurile ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.
Trei primari din Bistriţa-Năsăud au fost premiaţi în cadrul evenimentului. Ioan Cira de la Monor este primar de 6 stele, cu tot atâtea mandate şi realizări pe măsură. Nu se opreşte aici, pentru că mai sunt proiecte de făcut pentru comunitate.
Primarul Gheorghe Onul de la Salva a fost recompensat cu Ordinul, trofeul şi diploma "Nicolae Sabău", în semn de apreciere deosebită pentru activitatea depusă ca promotor al valorilor și al civilizației tradiționale în mediul rural, ediția a XIV-a.
Nu în ultimul rând, la Gală a fost distins Dumitru Buşcoiu de la Zagra, cu 3 stele, premiul fiind cu atât mai important pentru că încununează munca edilului la final de mandat.
La Adunarea Generală a ACoR a fost prezent şi primarul Ioan Strugari de la Parva, care participă zilele acestea şi conferinţa „Platforma Acţiunilor Comune Transparente”, proiect cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă.
Citiţi şi:
- Primari de cinci stele la Salva şi Monor
- Romeo Florian, un nou mandat în fruntea Filialei Județene a Asociației Comunelor din România! Cine este în echipa de conducere
- Paul Ştir, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România: Avem numeroase proiecte pentru dezvoltarea comunei Căianu Mic
- Gala primarilor! O stea pentru fiecare mandat! Sorin Hognogi, primar de 4 stele. Ioan Cira, Gheorghe Onul şi Flaviu Lupşan, primari de 7 stele
- Ioan Strugari, primar de trei stele: Acest trofeu este al părvenilor!
Comentarii
Să te adresezi cu ,,Excelența Sa "lui iohANUS este o glumă nereușită.
Să te adresezi cu ,,Excelența Sa "lui iohANUS este o glumă nereușită.
Felicitări primarilor comunelor Salva şi Zagra! Oare ce a facut primarul de la Monor de e de "şase stele"?? Nu a atras nici un euro din fondurile europene, nu a asfaltat nici un metru de drum agricol, nu a facut nici un metru din canalizare. A asfaltat drumurile din intravilan, a facut ceva trotuare şi ceva şanţuri, dar peste toate acestea vor trebui executate lucrari de canalizare. Deci, bani aruncati şi lucrari fara logică. Sa nu mai zic de apa de la reţea care nu poate fi consumată şi nici nu ajunge la toate gospodariile. Mai acordaţii monorani şi gledinari încă un mandat. Apropo, acuma 4 ani cersea inca un mandat ca sa iasa la pensie.
Adaugă comentariu nou