Ioan Fechete: 155 pensionari, scutiţi de la plata unor debite provenite din pensii
În cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Fechete, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, a informat în legătură cu prevederile Legii 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii. Astfel, potrivit Legii 125/2014, sunt scutite de plata debitului provenit din pensii doar pensionarii care au încasat sumele fără să fie din vina lor. Debitele de la plată create din vina pensionarului nu se scutesc, respectiv cazuri de folosirea unor documente cu nerespectarea prevederilor legii, folosirea unor acte false, încasarea a două pensii, coduri personale false etc. Ioan Fechete a menţionat că reţinerile pe luna octombrie în cazul celor cu debite scutite de la plată, vor fi restituite, în luna noiembrie. Întrucât legea prevede scutirea acestora de la plată cu 1 octombrie.
La nivelul Casei Judeţene de Pensii figurează 337 de debitori din pensii, din care 155 sunt scutiţi de la plată, iar 182 nu sunt scutiţi din incompatibilitate. Şi mai sunt câteva dosare care vor fi soluţionate în funcţie de hotărâre judecătorească.
Citiţi şi:
- Cristian Parasca (şef AJFP BN): Cele mai recente modificări din legislaţia fiscală, valabile din 1 februarie 2017
- SCRISOARE DESCHISA
- În atenţia elevilor şi studenţilor care beneficiază de pensie de urmaş! Termene pentru prezentarea adeverinţei!
- Situaţii în care încetează, se suspendă, este reluată plata pensiei
- Noua lege a pensiilor: Beneficiarii pensiilor de urmaşi pot cumula pensia cu salariul indiferent de cuantum
Adaugă comentariu nou