Ioan Oltean: Dacă Mircea Geoană nu va accepta convocarea celor două Birouri Permanente, există riscul ca dezbaterea moţiunii să

Dacă preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu va accepta convocarea celor două Birouri Permanente, evident că va rămâne ca dată de dezbatere a moţiunii, data stabilită iniţial, marţi, 15 iunie, dar există riscul ca această dezbatere să poată fi considerată neconstituţională. Tocmai pentru evita un asemenea risc, noi credem că Parlamentul poate să facă un efort şi să respecte Constituţia, a declarat vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Oltean a mai spus, că în calitate de membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nu a fost la curent cu această decizie a Curţii Constituţionale la care face referire preşedintele Traian Băsescu, afirmînd că atunci cînd s-a stabilit ca data de dezbatere a moţiunii să fie marţi, 15 iunie, s-au avut în vedere prevederile Codului de procedură civilă.

,,În opinia mea, această dezbatere a Curţii Constituţionale este corectă, şi ea vine în apărarea Opoziţiei, în sensul că obligă Parlamentul să dezbată o moţiune de cenzură la un termen fix, nelăsând posibilitatea majorităţii parlamentare să întindă această dezbatere cât ar dori aceasta. De aceea, şi Curtea Constituţională a interpretat corect acest termen. Întrucît în temeiul acestei deciziii a Curţii Constituţionale, termenul de trei zile este un termen imperativ, un termen fix, Birourile Permente ar trebui să se întrunească în şedinţă extraordinară, cel mai tîrziu, sîmbătă, pentru a convoca în şedinţă comună cele două Camere, sâmbătă, pentru dezbaterea moţiunii, Cred că este în interesul Puterii, dar şi al Opoziţiei, ca această moţiune de cenzură să fie adoptată la termenul constituţional, pentru că altfel, se poate invoca neconstituţionalitatea dezbaterii şi lipsa de efecte juridice a dezbaterii de marţi,15 iunie”, a subliniat vicepreşedintele ODL Ioan Oltean.

El a cerut preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să convoace, imediat o şedinţă comună a birourilor reunite pentru a lua în calcul situaţia ivită, şi pentru a determina dezbaterea moţiunii la data constituţională, sâmbătă, 12 iunie, astfel această dezbatere riscă neconstituţionalitatea.

,,Totul depinde de Mircea Geoană. Dacă preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu va accepta convocarea celor două Birouri Permanente, evident că va rămâne ca dată de dezbatere a moţiunii, data stabilită iniţial, marţi, 15 iunie, dar există riscul ca această dezbatere să poată fi considerată neconstituţională. Tocmai pentru evita un asemenea risc, noi credem că Parlamentul poate să facă un efort şi să respecte Constituţia”, a conchis Ioan Oltean.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat joi conducerilor celor două camere legislative să devanseze data dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură social-democrate.

În scrisoarea trimisă celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Băsescu scrie că, potrivit Constituţiei, moţiunea se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere şi că, potrivit jurisprudenţei CC, termenul se referă la zile calendaristice, nu la zile lucrătoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5