Ioan Oltean, despre noua cerere de arestare a Elenei Udrea: PNL nu va obstrucţiona justiţia
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz pozitiv noii cereri a procurorilor pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea. Plenul Camerei se reuneşte, luni, pentru un vot asupra solicitării.
Copreşedintele PNL Ioan Oltean a declarat, într-o conferinţă de presă, întrebat cum va în plenul Camerei Deputaţilor, cererea DNA privind arestarea deputatei Elena Udrea, că PNL nu va obstrucţiona justiţia.
"Aşa cum a votat, întotdeauna, PNL. PNL a spus, întotdeauna, că nu va obstrucţiona justiţia. Nu am obstrucţionat-o niciodată, nu o vom obstrucţiona nici luni în votul pe care ni se cere să îl dăm”, a afirmat deputatul PNL Ioan Oltean.
Oltean a mai spus că solicitarea Elenei Udrea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a fi prezentă în plenul Camerei Deputaţilor, este o solicitare normală, un lucru regulamentar. ,,Atâta timp cât în Parlament se solicită încuvinţarea arestării preventive, obligatoriu, dacă persoana respectivă doreşte să fie prezentă să îşi susţină punctul de vedere, acest lucru mi se pare regulamentar. Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede o asemenea obligativitate, aşa că nu este niciun fel de problemă în privinţa aceasta”, a precizat deputatul PNL Ioan Oltean.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, sâmbătă, cererea Elenei Udrea de a fi prezentă luni în plenul Camerei Deputaţilor, care va dezbate şi vota două cereri de urmărire penală şi arestare preventivă pe numele ei pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul Gala Bute.
Citiţi şi:
- Ioan Oltean, în plenul Camerei Deputaţilor: Aceste evenimente sunt în conflict cu democraţia şi justiţia. Preotul îşi cumpără libertatea prin denunţuri josnice
- Oltean acuză PSD şi PNL de boicot
- Deputaţii au aprobat cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Ioan Oltean
- Ioan Oltean: „În campanie, pe Elena Băsescu putem să o ajutăm, doar logistic”
- Ioan Oltean îi ia apărarea Elenei Udrea
Adaugă comentariu nou