Ioan Oltean: „PDL resimte nevoia unei modernizări, dar nu prin voci singulare spuse pe bloguri”
-
View the full image
foto
PDL resimte nevoia unei anumite modernizări, dar dacă ar trebui implementat ceva în domeniu, nu ar trebui ca acţiunea de reformare să fie iniţiată din afara partidului ,,prin voci singulare spuse pe bloguri”, a declarat, miercuri, la RFI România, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, luând act de consideraţiile critice formulate de colegul său europarlamentarul Cristian Preda.
,,PDL n-aş putea spune că nu resimte nevoia unei anumite modernizări, dar această modernizare nu poate fi făcută din afara partidului, nu poate fi făcută prin voci singulare spuse pe bloguri. Un partid se modernizează din interior, un partid se reformează prin participarea tuturor membrilor şi nu a unor membri singulari, unor voci singulare, aşa cum am spus, a căror manifestare este resimţită doar pe bloguri personale şi nu în interiorul partidului", a susţinut Ioan Oltean.
Oltean admite totuşi faptul că PDL nu are o politică de cadre ,,evidentă” şi bine ,,consolidată".
,,Partidul Democrat Liberal are o problemă, în sensul că nu a avut niciodată o politică de cadre evidentă, foarte bine susţinută, foarte bine consolidată. În această privinţă, nu numai eu, ci şi mulţi alţi membri marcanţi ai partidului realizează acest lucru”, a arătat Ioan Oltean.
În opinia sa, ,,PDL trebuie să desfăşoare o politică de cadre mult mai evidentă, mult mai selectivă şi mult mai antrenată în cercul larg al populaţiei din România, nu numai în interiorul partidului, ci şi în afara lui, în cadrul societăţii civile”.
,,Asta înseamnă că partidul nu are o bază de date atât de bine pusă la punct, încât în orice moment să poată să scoată din baza de date o personalitate care să fie propusă pentru o anumită funcţie”, a explicat vicepreşedintele PDL.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a criticat, marţi pe blogul său, partidul din care face parte, pronunţându-se pentru o modernizare a acestuia astfel încât ,,voturile să nu mai fie strânse precum profitul unei firme, iar partidul trebuie să asume o libertate de opinie considerabilă”.
Sursa: Antena3.ro
Citiţi şi:
- Ioan Oltean despre vocile critice din PDL:,, Avem în partid şi oameni care vor să pară mai catolici decât Papa, vor să pară al
- Ioan Oltean: „Se deschide lupta pentru funcţiile politice începând cu cea de preşedinte la nivel naţional”
- Ioan Oltean: „Nu mă interesează funcţia de preşedinte al PDL. Vreau ca partidul să depăşească această stare”
- Ioan Oltean: Blaga poate fi unul dintre cei mai bine cotaţi candidaţi la preşedinţia PDL
- Ioan Oltean:,, Cred că Emil Boc va fi în continuare preşedintele PDL”
Adaugă comentariu nou