Ioan Peteleu, nominalizarea PNL pentru funcţia de viceprimar al Bistriţei
Biroul Politic Municipal al PNL Bistriţa a decis ca propunerea formaţiunii pentru funcţia de viceprimar al municipiului Bistriţa este Ioan Peteleu. Potrivit liberalului Andrei Rusu, marţi seara, în şedinţa forului politic, pe ordinea de zi a fost şi validarea candidaturii pentru fotoliul de viceprimar, singurul candidat, votat în unanimitate, fiind Ioan Peteleu.
Acesta este preşedinte al Clubului Lions Bistriţa şi „vine” din zona antreprenoriatului. În proiectul „10 pentru Bistriţa”, Peteleu a susţinut revitalizarea Centrului istoric al Bistriţei pentru creşterea atractivităţii turistice şi a realizării unei zone de civilitate urbana, finalizarea proiectului de termoizolare a blocurilor, dar şi teme de dezvoltare urbană şi transport. Peteleu deţine calitatea de membru în BP al filialei municipale a PNL.
De cealaltă parte, social-democraţii, prin vocea primarului Ovidiu Creţu îl susţin pe George Avram.
Aleşii municipali au fost convocaţi la şedinţa de constituire a Consiliului Local Bistriţa, programată astăzi, de la ora 14.
Lista consilierilor municipali:
1. AVRAM GEORGE USL
2. MUTHI ADRIAN-GELU USL
3. RUS CONSTANTIN USL
4. RUSU ANDREI USL
5. TABĂRĂ CAMELIA USL
6. BRIA DUMITRU-ALEXANDRU USL
7. PETELEU IOAN USL
8. KOZUK ANDREI-IOAN USL
9. HANGAN SORIN USL
10. MOLNAR IOSIF-AUGUSTIN USL
11. MOLDOVAN VASILE PDL
12. TUŢĂ GHEORGHE PDL
13. SESERMAN SORIN-ALIN PDL
14. MOISIL FILIP PDL
15. SĂRMĂŞAN MIHAI-LUCIAN PDL
16. ILIEŞ NARCISA-SIMONA PDL
17. UNGUR LUCIAN-ADRIAN PP-DD
18. OLTEAN DĂNUŢ PP-DD
19. TONIUC ALEXANDRU-MARIAN PER
20. GAGEA MAXIM PER
21. ANTAL ATTILA UDMR
Citiţi şi:
- Consilierii locali şi primarul Ovidiu Creţu au jurat credinţă bistriţenilor
- Harta votului în judeţul Bistriţa-Năsăud
- Muthi şi Armean merg mai departe!
- Ioan Peteleu, viceprimar PNL: Noua majoritate din CL va susţine proiectele de bun simţ
- USL are majoritate fragilă la Consiliul Judeţean. Vezi lista consilierilor judeţeni
Adaugă comentariu nou