Ioan Peteleu (PNL): Păcat, mare păcat, domnule primar

Declaraţie de presă

Și copacii, ca și oamenii sau ca și orice vietate de pe acest pământ au o etapă biologică activă, după care se sting încet, încet și mor. Să stai însă, cu mâinile în sân, să te uiți la ceva viu cum piere sau se uscă pe picioare, e o crimă.

Trecând în această dimineață pe Bulevardul Republicii am văzut cu mare tristețe cum au fost puși la pământ câțiva tei care s-au uscat pe picioare în urma „marii toaletări” de acum câțiva ani când au fost lipsiți de o mare parte din coronament și în urma nepăsării totale de care dă dovadă primarul Bistriței Europene, făcând ureche șută ori de câte ori am sesizat în Consiliul Local că este nevoie de tratamente fitosanitare pentru a salva copacii bătrâni din orașul nostru.

Castanii de pe strada Alexandru Odobescu au fost defrișați fără milă după ce au fost lăsați să se usuce, plantându-se în schimb niște „jorde” care cresc printre cabluri. Pe Gării, Independenței, etc, bolile și dăunătorii s-au extins și la alte specii iar frunzele find afectate, copacii mor. Și uite așa, verdele din oraș dispare lăsând în urmă ruginiul specific toamnei, deși suntem în plină vară.

În acest tablou sumbru, morbid, care seamănă mai degrabă cu Cernobîl după calamitatea nucleară, primarul a venit desigur, cu propria-i tușă: merele (căzute probabil din tei).

Bistrița nu are nevoie de mere, domnule primar, Bistrița are nevoie copaci sănătoși și de aer curat!

Ioan Peteleu
Consilier local PNL

Comentarii

20/07/15 12:15
Vizitator

In legatura cu asa-numitele „taieri de regenerare” , facute cu drujba, trebuie spus ca in anul 2010, Garda de Mediu Bistrita a sanctionat primaria cu o amenda de 40.000 lei pentru interventia brutala cu drujba in „toaletarea” teilor de pe Bulevardul Republicii. Iata ce a declarat la acea vreme Ioan Bors, prim-comisarul Garzii de Mediu Bistrita: „Reprezentantii primariei aveau avize pentru toaletizarea arborilor, nu pentru interventia in coroana, care este interzisa conform legii. Exista pericolul ca unii copaci sa nu mai prinda primavara si sa se usuce. Garda de Mediu Bistrita nu emite autorizatii, ci doar verifica daca au fost facute conform legii”. Zadarnic! Prostul nu invata nici din greselile proprii chiar daca este sanctionat. Au urmat alte schingiuiri brutale ale copacilor seculari de pe alte strazi, totul culminand pur si simplu cu macelarirea absolut inutila a arborilor de pe Odobescu. Si lucrurile nu s-au oprit aici, ele continua in aceeasi maniera. Iata ce scrie in manualul „Cultura arborilor si arbustilor ornamentali” de prof. univ. dr. Ana-Felicia Iliescu: „Retezarea anuala a coroanelor unor arbori (salcami, castani, artari, tei, etc.), pastrandu-se doar trunchiul si partile bazale ale ramurilor inferioare, este o practica nejustificata, deosebit de pagubitoare, epuizand treptat capacitatea de refacere a coroanei si scurtand viata arborilor”. Ca sa inteleaga tot prostul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5