Ioan Pintea şi-a lansat cartea la cel mai mare târg din lume, la Frankfurt

Scriitorul Ioan Pintea a fost invitat la Târgul de carte de la Frankfurt cu volumul “Proximităţi şi mărturisiri”, recent apărut la Editura Cartea Românească, în colecţia “Jurnale şi memorii”. Cartea a fost prezentată de George Ardeleanu, asistent universitar la catedra de literatură română a Facultăţii de Litere din Bucureşti, şi conţine însemnări, reflecţii, notaţii, culturale şi teologice, scrise de-a lungul anilor.
Deshiderea evenimentului a fost făcută de Ioan Matei de la Ministerul Culturii. Au fost prezente edituri din toată lumea, din România participând Polirom, Humanitas, Cartea Românească, Curtea Veche, Paralela 45. La standul românesc au mai fost lansate două cărţi semnate de Lucian Boia şi Teodor Mihalache.
Programul oficial al organizatorilor germani, în colaborare cu Ministerul Culturii din România, a inclus şi simpozionul cu tema “Spiritualitate iudaică şi creştină. Cazul N. Steinhardt” în cadrul căruia au conferenţiat scriitorii Ioan Pintea, Nicolae Băciuţ, George Ardelean.
La eveniment a participat un public numeros şi avizat, remarcând şi prezenţa scriitorilor de origine română stabiliţi în Germania: poetul şi publicistul Horst Samson, poetul şi istoricul literar Chira Iorgovan, poetul Teodor Vasilache, actorul Dinu Ianculescu. Din partea Editurii Polirom au fost prezenţi Adrian Şerban, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Stănescu.
“Frankfurt e cea mai frumoasă poveste despre cărţi. M-au impresionat zecile de mii de cititori care au vizitat târgul, arhitectura târgului, organizarea impecabilă, senzaţia că toate editurile din lume sunt aici, fineţea, calmul, civilitatea şi disponibilitatea editorilor, a agenţilor literari, starea de prietenie şi solidaritate între scriitori şi editori. Consider lansarea cărţii mele la Târgul de carte Buchmesse o reuşită şi un moment important pentru biografia mea literară” ne-a declarat scriitorul Ioan Pintea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5