Ioan Turc: Consider necesar un referendum consultativ în Bistriţa pe patru teme majore. Vezi care sunt ele!

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, susţine că se impune organizarea unui referendum consultativ pe patru teme majore care vizează dezvoltarea municipiului Bistriţa pe termen lung.

         „Consider că este necesar un referendum consultativ, pentru ca cetăţenii municipiului Bistriţa să se poată exprima pe câteva teme mari. În primul rând, este vorba despre oportunitatea sau lipsa oportunităţii construirii pasarelei de fier – o altă obsesie a domnului primar – de pe str. Independenţei. A doua temă este Centrul Intermodal şi modalitatea lui de realizare; modalitatea de reabilitare a perimetrului Bisericii Evanghelice şi locaţia pentru extinderea oraşului. Unde ne extindem, în Livezi, adică în zona industrială sau în zona dealul Cocoşului, care este o zonă de agrement şi care, într-adevăr, este potrivită pentru acest lucru”, a anunţat Ioan Turc în cadrul unei conferinţe de presă.

         Liderul liberalilor bistriţeni a precizat că va fi demarată o campanie de informare a cetăţenilor pe toate aceste subiecte, pentru ca aceştia să înţeleagă care este conţinutul acestor teme şi pentru ca să se poată pronunţa în cunoştinţă de cauză. „Sunt proiecte care ar urma să afecteze pentru zeci de ani viaţa cetăţenilor din municipiului Bistriţa şi nu avem dreptul să stăm pasivi în faţa acestei agresiuni a administraţiei locale”, a mai spus Ioan Turc.

         De altfel, acesta a spus că va discuta aceast demers şi cu colegii liberali, dar şi cu alte formaţiuni politice, pentru că este nevoie de votul mai multor consilieri municipali pentru a putea demara un astfel de referendum consultativ.

„Voi discuta acest lucru cu colegii mei. Este nevoie şi de suportul altor consilieri locali, dar am certitudinea că aceste teme fierbinţi se constituie într-un portofiul de probleme care obligatoriu trebuie să facă obiectul unui referendum de consultare. Vom discuta cu toată lumea. Vom insista ca forţele politice, oamenii care fac o altă politică decât PSD în municipiul Bistriţa să-şi reunească forţele şi să încercăm să dăm o replică la ceea ce face PSD", a menţionat preşedintele PNL BN.

***

         De altfel, în conferinţe de presă, Ioan Turc a criticat dur acţiunile administraţiei municipiului Bistriţa, în primul rând pe tema pârtiei de schi – unde ar fi apărut alunecări de teren – dar mai sunt necesare şi alte investiţii, catalogând acest proiect drept „cel mai mare tun” dat cetăţenilor Bistriţei. În colimator au fost luat şi proiectul cartierului pentru tineri, care nu are o locaţie potrivită în proximitatea zonei industriale, dar şi modernizarea străzilor de pământ, locurile de joacă pentru copii, Parcul Industrial atc.

         „Domnule Creţu, aţi câştigat ultimul mandat cu un procent de 16% din păopulaţia cu drept de vot, adică mai mic decât taxa pe valoarea adăugată. Ar trebui să le arătaţi bistriţenilor mai mult respect, mai multă responsabilitate. Cred că le datoraţi acest lucru. Bilanţul mandatului dumneavoastră şi a majorităţii PSD este îngrijorător de modest, ratarea de fonduri europene, o pârtie cu adevărat de ruşine, un ştrand de un milion de euro pe care nu doriţi să-i justificaţi, lucrări de mântuială pe care le tot refaceţi şi proiecte megalomanice care riscă să mutileze oraşul”, a concluzionat Ioan Turc.

 

 

 

Comentarii

18/07/18 13:05
Cititor

Apoi cu pasajele alea chiar ca-i o obsesie tampita , ca nu stiu zau cine o sa treaca pe ele ... ! Este plin de astfel de pasaje pe drumurile nationale, mai ales in zona Bucurestiului si de cate ori am trecut pe acolo, niciodata n-am vazut pe nimeni trecand pe ele , oamenii trecand strada tot peste carosabil printre masini .
Bani efectiv azvarliti aiurea. Speram sa apucam sa nu vedem realizat acest " vis na.rod " al domnului primar !

20/07/18 11:21
comentator

Daca vreti sa consultati populatia, nu prin referendumuri unde cei de stanga nu vor participa cu siguranta , veti afla doleantele bistritenilor, ci stabilind o "locatie " unde sa aveti o "posta fizica " si una electronica, unde sa primiti scrisorile, propunerile si comentarile populatiei egal de stanga ori de dreapta .
Sa aveti apoi o comisie de sinteza si analiza, pe baza careia sa faceti si Dvs un " Program de guvernare " ... aplicabil la nivel local .
Simplu si fara chletuieli publice . Cu tot felul de referendumuri ( la care nu pot face cetatenii altceva decat sa raspunda cu da sau ba la niste intrebari preconcepute ) si prin tot felul de "alegeri anticipate " ... efectiv doar se cheltuie banii publici de pomana .
Fie ele mari sau mici ...nu asa se castiga increderea populatiei de catre partidele din societate .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5