Ioana Popescu, de la Andrei Mureşanu, singura cu 10 pe linie la Bacalaureat
-
View the full image
facebook.com
Ioana Popescu, absolventă a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, clasa de "Ştiinţele naturii", este singura din judeţul nostru care, înainte de contestaţii, a obţinut media 10 la examenul de maturitate.
Aceasta a obţinut nota 10 la Limba şi literarura română, 10 la Matematică şi 10 la Chimie organică.
A doua medie – 9,95 - îi aparţine Teodorei Avram de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, tot de la specializarea "Ştiinţele naturi"i, aceasta având note de 10 la Matematică şi Chimie organică şi 9,85 la proba de Limba şi literatura română. Pe locul III sunt trei absolvenţi, cu media 9.93. Este vorba despre Alexandra Bob de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Diana Portăş de la CN „Liviu Rebreanu” Bistriţa şi Teodor Neagoş de la CN „Andrei Mureşanu”.
***
În județul Bistrița-Năsăud au fost înscriși la sesiunea iunie-iulie 2162 de candidați, din care 1854 absolvenţi din promoție curentă. Procentul de promovare la nivel județean este de 69,39%. În topul liceelor cu cele mai bune rezultate se situează Liceul Creștin Logos – 100%, Colegiul Național George Coșbuc Năsăud – 96,23% și Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița – 95,48%. La polul opus sunt Liceul Tehnologic Lechința – 0,00%, Liceul Tehnologic Telciu – 7,14%, Liceul Tehnologic Forestier Bistrița – 11,11%.
"Elevii nemulțumiți de note au posibilitatea de a depune contestații în centrele de examen, în intervalul orar 16,00-20,00. Afișarea rezultatelor finale se va face în 16 iulie", se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Citiţi şi:
- Vezi care sunt cei 134 de olimpici premiaţi de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud!
- Bistriţa, pe podium la fizică şi chimie, la Miercurea Ciuc
- Consiliul Judeţean a premiat performanţa şcolară a 165 de elevi din Bistriţa-Năsăud!
- Proba anului 2013 la maturitate, în preliminarii
- BAC în Bistriţa-Năsăud: Peste 58% dintre candidaţi au trecut examenul de maturitate
Adaugă comentariu nou