Ionuţ Simionca (PMP) reclamă modul abuziv prin care Primăria Bistriţa i-a ridicat corturile de precampanie

Ionuţ Simionca, candidatul Partidului Mişcarea Populară pentru Primăria Bistriţa, reclamă  modul în care au fost ridicate corturile PMP, pentru strângerea de semnături, de către municipalitate, chiar dacă acestea au fost autorizate de autorităţi. Simionca crede că acţiunea reprezintă un gest de intimidare, fiind astfel împiedicat să se facă cunoscut în faţa bistriţenilor în preambulul alegerilor locale din 5 iunie.

         „De când am început politica nu am lovit în niciunul dintre adversari, nu am denigrat niciun lider politic sau administrativ al oraşului, dar din păcate la această oră mă văd obligat să spun direct că primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, în urma scăderii în sondajele de opinie, acţionează încălcând abuziv şi cu bună ştiinţă toate legile în vigoare  care permit amplasarea de corturi pentru strângerea de semnături şi activităţi de campanie preelectorală”, a declarat Ionuţ Simionca, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Candidatul PMP a precizat că în 11 aprilie au fost instalate trei corturi pe domeniul public, asta după ce fusese obţinute autorizaţii din partea Primăriei Bistriţa încă din 17 martie. Simionca a menţionat că a fost şicanat de Poliţia Locală pentru ca, finalmente, cele trei corturi să fie ridicate de Poliţia Locală.  „Aceste corturi au fost montate exact în locurile autorizate de primarul Ovidiu Creţu şi Primăria Bistriţa. Poliţia Locală, în loc să se ocupe de probleme cum sunt cerşetorii, hoţii şi altele, şi-a făcut un obiectiv în a mă şicana şi de a mă controla în tot ceea ce înseamnă activitate. Vă informez că după o discuţie extrem de inteligentă cu reprezentanţii Poliţiei Locale, în legătură cu definiţia unui cort, fie unul pentru strângere de semnături pentru contracandidatul domnului Creţu, nu am ajuns la nicio concluzie vizavi de ceea ce înseamnă un cort. (...) Au plecat iar după zece minute au venit înapoi şi mi-au spus că acestea nu sunt corturi, iar eu am arătat că sunt în temeiul legii. (...) Toate aceste şicane au culminat miercuri, 13 aprilie, prin faptul că toate cele trei corturi mi-au fost ridicate ilegal şi abuziv, la ordinul primarului Creţu”, a precizat Simionca, menţionând că a făcut şi o plângere penală la Poliţie pentru faptul că i-au fost sustrase aceste bunuri, cumpărate din banii proprii.

Candidatul PMP a adăugat că, prin comparaţie, corturile PNL au rămas în acelaşi locuri, ceea ce înseamnă că „USL există şi funcţionează”. „Domnule primar al municipiului Bistriţa ,vă rog să dispuneţi înapoierea şi reinstalarea celor trei corturi pentru care au primit autorizaţie. Vă acuz pentru acest gest de acţiune de intimidare, deloc pe placul şi în asentimentul bistriţenilor de rând. Nu putem să trăim într-un sistem comunist. Ce mi se întâmplă mie se întâmplă tuturor bistriţenilor. În oraşul nostru sunt doar câţiva oameni care sunt privilegiaţi, noi ca bistriţeni de rând suntem sabotaţi. Consider că mi s-a făcut o mare nedreptate şi că sunt împiedicat în strângerea de semnături pentru a-mi exercita dreptul nostru dat de Constituţia, de a candida”, a spus Ionuţ Simionca.

 

 

 

Comentarii

14/04/16 17:04
alegator

Da..., "corturile" dumneavoastra erau afise preelectorale domnule Simionca. Asa cum obisnuieste Traian Basescu face ceva... pe lege...si isi antreneaza locotenetii in acelasi spirit de dispret fata de aceasta, cititi capitolul despre campania electorala din L-115/2015 si nu va mai infoiati.... V-ati permis cu o luna inainte de inceperea campaniei electorale sa va impaunati in Bistrita cu afise mai mari decat cele prevazute de lege in dauna competitorilor electorali si cu fonduri care nu se justifica legal! Eu nu cred ca bistritenii au nevoie de un primar care face legea bunului plac dupa model Basescu...! Eu nu cred ca ati invatat in america asa ceva...nu va mai victimizati..nu faceti decat sa bagati bani negrii (de unde oare..)intr-o campanie electorala inceputa inaintea termenelor legale...?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5