PMP BN începe strângerea de semnături pentru Autostrada Nordului şi eliminarea pensiilor speciale. Ionuţ Simionca: Vrem să ne întâlnim cu bistriţenii
Deputatul Ionuţ Simionca a anuţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând din luna august, Partidul Mişcarea Populară va amplasa în municipiul Bistrița mai multe corturi, pentru a se consulta cu bistrițenii pe 3 teme de interes major pentru comunitatea noastră.
Potrivit acestuia, va începe o campanie de strângere de semnături pentru Autostrada Nordului, proiect care ar urma să includă și șoseaua de centură a Municipiului Bistrița.
„Prin obținerea de sprijin popular, sper să îi determin pe parlamentarii actualei puteri din Bistrița și din județele învecinate să pună pe ordinea de zi în Camera Deputaților și să voteze propunerea mea legislativă referitoare la aprobarea obiectivului de investiții "Autostrada Nordului", care a fost aprobată de Senat în luna martie a acestui an. Dacă Autostrada Nordului va fi aprobată prin lege, orice guvern va conduce România din 2020, indiferent de coloratura lui politică, trebuie să pună în practică acest proiect extrem de important pentru bistrițeni. Sunt peste două milioane și jumătate de cetățeni în Ardeal pe care noi vrem să-i conectăm cu Occidentul, să poată să ajungă mai repede în Ungaria, în Austria sau în Germania. În plus, Autostrada Nordului include și Centura, un proiect început în 2010 care nu s-a concretizat până azi”, şi-a argumentat acest demers parlamentarul bistriţean.
Liderul PMP BN a adăugat că la Bistriţa va continua strângerea de semnături pentru eliminarea pensiilor speciale. „Tema pensiilor speciale a revenit în actualitate după ce ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a vorbit de impozitarea suplimentară a pensiilor mari. PSD a creat pensii speciale pentru parlamentari, PSD a creat pensii speciale pentru primari, ce face PSD la ora actuală este doar un joc ieftin de imagine. Dacă le pasă de cei peste 4,5 milioane de cetăţeni ai României care au o pensie mizerabilă, PSD ar trebui să dea dovadă de curaj şi să elimine pensiile speciale”, a menţionat deputatul Simionca.
Acesta a precizat că membrii PMP vor discuta cu bistrițenii, la corturi, despre problemele cu care aceștia se confruntă în viața de zi.”Corturile pe care le vom amplasa în oraș reprezintă, înainte de orice, un pretext de a ne întâlni cu bistrițenii și de a purta un dialog direct cu aceștia. De altfel, mi-am propus să merg, în perioada următoare, în fiecare carter din municipiu pentru a sta de vorbă cu oamenii, în vederea identificării problemelor acestora și a soluțiilor la aceste probleme”, a adăugat deputatul Ionuţ Simionca.
Citiţi şi:
- Ionuţ Simionca (PMP): Vom începe o campanie de strângere de semnături pentru eliminarea pensiilor speciale
- Ionuț Simionca, deputat PMP: În loc să se ocupe de promisiunile făcute bistrițenilor, Daniel Suciu o ajută pe Viorica Dăncilă să inventeze o nouă categorie de pensii speciale
- Bistrițenii, invitaţi să semneze pentru susținerea Autostrăzii Nordului, proiect care include și Centura Municipiului Bistrița
- Ionuț Simionca, deputat PMP, îi răspunde lui Radu Moldovan: Construcția Autostrăzii Nordului va începe după ce PSD nu va mai fi la putere
- Deputatul Ionuţ Simionca: Viorica Dăncilă îl apreciază degeaba pe Daniel Suciu. Impactul activității sale asupra dezvoltării acestui județ este minor!
Adaugă comentariu nou