Iranul întinde mâna spre… ,,sabia” atomică”

Nu este pace sub măslinii Orientului. O nelinişte surdă şi o stare de încordare se repercutează de acolo în ansamblul situaţiei internaţionale. La o recentă întâlnire de taină între înalţi oficiali din Israel şi Dimitri Medvedev, preşedintele Rusiei, s-a pus problema savanţilor ruşi ce lucrează neoficial pentru puterea autocrată a ayatolahilor de la Teheran în vederea obţinerii armei nucleare. Nu ştie cu adevărat sau închide ochii Moscova la o astfel de situaţie periculoasă?Situaţia economică precară a Rusiei din anii ’90 nu se mai justifică azi, spre a nu mai avea controlul asupra oamenilor de ştiinţă proprii..

Sub presiunea Statelor Unite şi a puterilor oocidentale (Germania, Franţa, Marea Britanie), la mijlocul lui octombrie, la Viena s-a convenit un acord cu Teheranl, nu definitiv, prin care uraniul slab procesat (3,5%) să fie predat Rusiei (circa 1200 kg), pentru a fi procesat, iar apoi Franţa va livra uraniu îmbogăţit înalt, 20% pentru reactorul de la Teheran. Disensiunile dintre guvernanţii persani au făcut ca acest acord să fie pus iar sub semnul întrebării, acuzând ca de obicei pe “marele Satan”(SUA) şi statele occidentale că “vor să ne păcălească” sau că “Statele Unite, cu vorbele frumoase ţin la spate un pumnal ca să ne înjunghie”.

Descoperirea prin satelit şi alte mijloace a unui site secret lângă oraşul sacru Qom (pe lângă cel de la Natanz) a pus pe jar comunitatea internaţională, dar o vizită la această locaţie specialiştilor AIEA de la Viena a consemnat că n-ar fi “nimic alarmant”. Specialiştii spun că “în mod sigur, locul a fost “curăţit” în prealabil.” La aceasta se adaugă lipsa de dorinţă a Agenţiei de la Viena de a asculta pe un specialist iranian care a supravegheat aşa-zisul “program 111”(semn de maximă importanţă?) prin care se urmărea punerea la punct a unor detonatoare”Two points”(Două puncte), despre care iranienii au spus că “sunt pentru aplicaţii civile”, ori aplicaţiile lor nu pot fi decât militare.. Toţi specialiştii întrebaţi au fost de părere că astfel de detonatoare ultrasofisticate au o singură destinaţie: pentru a declanşa o explozie atomică. La capetele a două semisfere de uraniu puternic îmbogăţit, plutoniu, se aşează două încărcături explozive, care unesc cele două semisfere şi producând masa critică, necesară exploziei. Şi un ultim element…

Aceeaşi Agenţie a trimis Teheranului o listă de întrebări al căror răspuns a fost şi târziu şi nesatisfăcător.Activităţile intense din minerit, pentru obţinerea de uraniu atestă şi ele preocupări febrile, pentru un acelaşi obiectiv, în contrast cu declaraţile permanente despre “raţiunile paşnice ale programului nostru nuclear”.

Jocul “de-a şoarecele şi pisica”, duplicitatea regimului ayatolahilor, represiunile antidemocratice sângeroase şi virulenta retorică antiisraeliană arată că arma atomică în mâna unui stat fundamentalist şi autocratic de asemenea natură este o primejdie majoră.În discursul recent rostit de cancelarul german Angela Merckel în faţa camerelor reunite ale Congresului american, se declara: “Un preşedinte (Ahmadinejad-n.n.) care neagă holocaustul, ameninţă Israelul, căruia nu-i recunoaşte dreptul de a exista, nu poate fi lăsat să deţină arma nucleară.”

Nu mai puţin, Iranul este o primejdie pentru celelalte state arabe moderate din Golf, dar şi pentru Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Liban, prin ideologia fundamentalistă. Oricum, primejdia majoră o reprezintă pentru însăşi existenţa Israelului ca stat. În paralel cu ambiţiile nucleare, Gărzile revoluţionare fac tam-tam cu mereu alte şi alte tipuri de rachete ”Shahab” cu rază tot mai extinsă de acţiune, ce pot atinge fie Israelul, fie ţări occidentale.

E de la sine ştiut că o astfel de ţară cu excepţional potenţial de petrol şi gaze nu are nevoie de energie obţinută nuclear. Dacă o ţară precum Coreea de Nord mai poate fi disuasată cu ajutor alimentar sau energie, Iranul este o cu totul altă situaţie, aflată actualmente într-un moment tensionat şi de răscruce.