Jandarmerie
|
Jandarmii bistriţeni care se aflau în patrulare pe raza municipiului Bistriţa au intervenit, miercuri, la aplanarea unui scandal provocat de către Sebastian J. de 28 de ani, în localul în care se... |
În preajma sărbătorilor de Paşte, F. M. de 16 ani şi Marian Z. de 19 ani, ambii din localitatea Budacu de Sus, com. Dumitriţa, au fost surprinşi de jandarmi, în timp ce se aflau cu căruţele pe raza... |
|
Bistriţenii au demonstrat la acest sfârşit de săptămână că pot să petreacă sărbătorile creştineşte iar jandarmii s-au aflat la datorie în tot acest timp pentru a asigura liniştea acestora. Pe... |
La acest sfârşit de săptămână jandarmii se vor afla la datorie atât la manifestările organizate în preajma sărbatorilor de Paşte cât şi în seara de Înviere. Astăzi, de la ora 15.00, jandarmii vor... |
|
Cu toate că traversăm cu toţii o perioadă de criză economică şi există tendinţa de a ne gândi mai puţin la aproapele nostru, jandarmii bistriţeni au ţinut ca şi de aceste sărbători să fie alături de... |
Odată cu încălzirea vremii, domnişoarele au ieşit iar la şosea jandarmii surprinzăndu-le pe drumul de centură al municipiului Bistriţa, pe cele care practică cea mai veche meserie din lume. Astfel,... |
|
La acest sfârşit de săptămână jandarmii se vor afla la datorie atât la manifestările organizate în preajma sărbatorilor de Paşte cât şi în seara de Înviere. Sâmbătă, de la ora 15.00, jandarmii vor... |
La sfârşit de săptămână jandarmii au aplicat sancţiuni în valoare de 2.900 de lei şi 6 avertismente scrise numai pe linia provocării unor scandaluri, a proferării de cuvinte şi expresii jignitoare şi... |
|
Damaschin R. de 83 de ani din localitatea Maieru, a fost sancţionat de către jandarmi cu avertisment scris la acest sfârşit de săptămână, deoarece a aruncat deşeuri menajere şi zootehnice pe albia... |
Jandarmi, poliţişti şi lucrători ai Electrica Transilvania Nord-SDFEE Bistriţa-Punct de lucru Lechinţa, au desfăşurat o acţiune de depistare a furtului de curent electric în localitatea Pintic-Teaca... |
|
Un număr de 7 elevi ai instituţiilor militare de învăţământ sunt prezenţi în această perioadă la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud unde îşi efectuează programul de practică şcolară... |
La data de 3 aprilie sărbătorim Ziua Jandarmeriei Române. Anul acesta se împlinesc 159 de ani de la înfiinţare şi ca în fiecare an, această zi este marcată la nivel judeţean prin organizarea unor... |
|
Subofiţerii jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Rodna informează pe iubitorii muntelui că din cauza fluctuaţiilor de temperatură şi a zăpezii depuse, există pericolul producerii unor... |
Subofiţerii jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Rodna avertizează că din cauza fluctuaţiilor de temperaturi şi a zăpezii depuse în ultimele zile, există pericolul producerii unor avalanşe... |
|
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud în cooperare cu Direcţia Silvică Bistriţa a executat o acţiunea specifică pe linie silvică pe Valea Budacului. Au fost sancţionate două persoane cu... |
Jandarmii din cadrul Detaşamentului Mobil au executat un număr de 10 mandate de aducere, emise de Judecătoria Bistriţa (7 mandate) şi Judecătoria Năsăud (3 mandate ) şi menţin ordinea publică în zona... |
|
În perioada 02-06 martie 2009 s-a derulat în parteneriat cu Clubul de Fotbal 1922 Bistriţa, un program de pregătire destinat reprezentanţilor firmelor de securitate care asigură măsuri specifice de... |
Ieri, în jurul amiezii, agentul de pază care se afla în timpul serviciului la Grupul Şcolar Forestier Bistriţa, s-a confruntat cu o situaţie mai puţin obişnuită. Un tânăr de 23 de ani, Ion U. din... |
|
În pregul Mărţişorului, jandarmii montani din Piatra Fântânele s-au aflat la datorie pe tot parcusul sfârşitului de săptămână, deoarece pârtia din zonă a fost luată cu asalt de către turiştii dornici... |
În doar două zile jandarmii bistriţeni au aplicat sancţiuni în valoare totală de 7.150 de lei şi 14 avertismente scrise. Principalele abateri care au fost sancţionate au fost cele pe linie silvică,... |
|
Cu toate că în ultimii ani în judeţul nostru nu a fost organizată nici o competiţie de schi, la Poiana Zânelor, la sfârşitul acestei luni, mai exact pe data de 28, se va organiza Cupa Poiana Zânelor... |
În seara zilei de 17 februarie 2009, jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii l-au surprins după o pândă de câteva ore, pe Adrian M. de 39 de ani din Bistriţa, în... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 13:04
Maşină răsturnată în zona Mănăstirii Strâmba Vin, 13:11
Monumentul eroilor de la Silivașu de Câmpie Cultura
Publicația „Săptămâna”, „gazetă economică-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud” (an. I, nr. 37,...
Comentarii
La mulţi ani, pr. CIUPA DUMITRU CONSTANTIN!
ManeaL Irina -
Vin, 17:52
As fi dorit să întrerupă părintele slujbele de căsătorie în ce mă privește
Deputatul Bogdan Ivan: TVA redus la combustibili și acciză redusă la motorină standard. Acum!
un cetatean -
Joi, 12:25
Dar despre reforma administrativa si bugetara atat de necesara nu vorbesti, nea Ivane? Sunteti...
La mulți ani drd. Menuț Maximinian, directorul Ziarului Răsunetul și președintele Societății Scriitorilor Bistrița-Năsăud!
Valeri Toderici -
Mie, 22:00
La mulți ani,domnul Menuț Maximinian!/
Vă urez noi succese,an de...an!/
De altfel succesul...
Victor Știr: ”Apa, aerul și fraierul”
Olimpiu Nusfelean -
Mie, 15:16
Dacă bem apa din fîntîni, o să scadă nivelul oceanelor și n-o să mai poată pluti în derivă (...
La mulți ani doamnei GRAȚIELA NEMEȘ, director de Cabinet al președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud!
Carmen Simona Botezat -
Mie, 11:21
La mulți ani frumoși și fericiți!!!
Aniversări
Cordiale urări aniversare, însoțite de sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem doamnei CRISTINA-ANNAMARIA KEREKES, arhitect...
În zi de naştere, transmitem doamnei ANCA OLIMPIA BUTNARIU (TEODORESCU), consilier în cadrul Instituţiei Prefectului BN, multă sănătate, împliniri şi...
În zi de naştere, urăm primarului comunei Braniştea, Martonos Tamas, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi! Proiecte reușite, în...
In Memoriam
Luni, 20 iulie 2026, în timp ce îl omagiam pe Adrian Păunescu, prieten al năsăudenilor, am primit vestea care a îndoliat comunitatea noastră:...


























