Jandarmii au descins în Piaţa Mihai Eminescu
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi-a expus, ieri, în Piaţa Mihai Eminescu, o parte din tehnica aflată în dotarea inspectoratului. De altfel, pe la punctul de informare al Jandarmeriei bistriţene au trecut zeci de bistriţeni cărora le-au fost prezentate atribuţiile şi misiunile executate de aceştia.
În aceeaşi locaţie a fost organizat şi un flash-mob privind modalităţile de intervenţie în diferite situaţii, în spaţiul public. Protagonişti ai acestui exerciţiu de intervenţie la un scandal în spaţiu public au fost jandarmii, în ambele ipostaze, rolul acestei simulări fiind acela de a-i familiariza pe bistriţeni cu rolul jandarmeriei în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Acţiunile sunt incluse în Săptămâna Jandarmeriei Bistriţene care va culmina joi, 3 aprilie, cu Ziua Porţilor Deschise.
„Jandarmii vor putea fi vizitaţi de către toţi bistriţenii care doresc să afle mai multe despre activitatea şi atribuţiile celor care se află la datorie, în slujba cetăţeanului. De asemenea, copiii şi elevii cu care jandarmii au colaborat pe linie de prevenire a violenţei sunt invitaţi să le calce pragul pentru a vedea locul unde aceştia îşi desfăşoară activitatea. Cei prezenţi în curtea instituţiei din str. Romană nr. 17A vor putea asista la diverse exerciţii demonstrative executate de jandarmi şi vor putea vedea op parte dintre materialele aflate în dotarea acestora în misiuni”, ne-a precizat lt. Georgeta Căşvan, purtător de cuvânt al IJJ BN.
Adaugă comentariu nou