Jocul cuvintelor

Este o modă în rândul scriitorilor să-şi adune opiniile publicate în reviste şi ziare, între coperţile unei cărţi. Şi când dincolo de această modă aduni gânduri creionate cu talent de-a lungul unui an calendaristic, în care ne întâlnim cu toate problemele naţiunii „dantelate” de scriitor prin intermediul penelului lucrurile nu pot decât să bucure cititorul. Elena M. Cîmpan prezintă, prin intermediul Editurii Eikon, „Cartea de joc”, al optulea volum personal, care, precum o floare albastră eminesciană, aduce un tril de pasăre pe aripa încărcată a literaturii. Drumul cărţii, elaborat pas cu pas într-o atmosferă a pribegiei inimii, în care luna rotundă saltă pe cerul înstelat vara şi „plezneşte de frig” iarna, este unul al bucuriei împărtăşite. Asta ştie să facă Elena M. Cîmpan, să-şi comunice eficient în metafore încărcate de trăiri adânci gândurile omului care vede, consemnează şi transmite cu semnal maxim spre receptor.

Cartea este, precum toate lucrurile, alcătuită dintr-un sistem care, gând cu gând, filă cu filă, propune o dezbatere cu cărţile de faţă a jocului în care vrând-nevrând suntem cu toţii dansatori. Ca într-o fotografie de album vedem, într-o oglindă perfect transparentă, gândurile scriitorului, jurnalistului, profesorului şi, dincolo de acestea, a omului Elena M. Cîmpan, care ştie să se confeseze, să povestească, să sfătuiască, să spună că nu e bine sau că e bine, fiind într-o comunicare directă cu cititorul de care n-o desparte nimic. Nici măcar acea mult discutată relaţie între numele de pe carte şi cititor nu mai este tradiţională deoarece fiecare frază scrisă de Elena M. Cîmpan te apropie şi mai mult de scriitorul care reuşeşte să coboare de pe soclul rigid în lumea de zi cu zi. Acesta este şi rolul celui care scrie, să fie înţeles de oameni, şi Elena M. Cîmpan reuşeşte din plin să aducă în faţa noastră lucruri pe care le înţelegem, le împărtăşim şi, prin intermediul „Cărţii de joc”, le trăim, intrând în hora cuvintelor.