La 25 de ani de existenţă – Colocviile Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila

Sub sigla „Educaţia pentru sănătate între creativitate şi utilitate” s-au desfăşurat, în perioada 30-31mai, ediţia a XII-a a Colocviilor Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, în prezenţa cadrelor didactice, elevilor, invitaţilor, mass mediei.

          Organizate sub egida MEN, Liga Femeilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Bistriţa şi Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, programul manifestărilor a cuprins o paletă largă de teme în cadrul sesiunii de comunicări a elevilor, încheindu-se cu o conferinţă de un mare interes – „Patologia sfârşitului şi începutului la Mihai Eminescu”.

          Deschiderea oficială a lucrărilor a fost făcută de către Alexandru Câţcăuan – manager Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa şi directorul S.P.S. „Carol Davila”, care a subliniat rolul şi importanţa şcolii în societate, mai ales că se împlinesc 25 de ani de la înfiinţare.

          Despre valoarea şi importanţa evenimentului au vorbit, cu argumente şi exemplificări, dr. Anca Andriţoiu, director DSP B-N, prof. dr. Carmen Muscan – director adjunct al şcolii şi dr. Armand Puşcar, dirigintele anului III, absolvenţii şi viitorii asistenţi medicali.

          Sperăm ca noua generaţie de absolvenţi să rămână în slujba sănătăţii cetăţenilor din judeţ şi România, să-şi respecte cu stricteţe regulile impuse de pregătirea profesională aleasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5