La barajul de la Săsarm – lucrări hidrotehnice

În zona barajului de la Săsarm au fost executate în ultima perioadă lucrări de reparaţii şi întărire a amenajărilor hidrotehnice din zonă. Primăria oraşului Beclean a reuşit să atragă fondurile necesare demarării acestor lucrări, după ce s-a constatat că digul din zonă a fost afectat de viiturile din ultimii ani iar apa a început să sape la pilonii barajului. Administraţia locală beclenară a efectuat toate demersurile necesare pentru finanţarea unor lucrări de întărire a barajului şi a digurilor din zonă, pentru a asigura siguranţa şi protecţia zonei împotriva inundaţiilor. Ca urmare au fost realizate lucrări de umplere a rupturilor de mal cu rocă de munte, înălţări ale malului, taluzări de mal şi întărirea pilonilor barajului, toate aceste lucrări urmând să asigure o mai mare rezistenţă a barajului şi a digurilor de apărare din zonă în faţa apelor. A fost o situaţie ce prezenta un mare pericol de calamitate şi trebuia intervenit foarte urgent pentru soluţionarea problemei. Fără acest minim de lucrări ce a fost efectuat era pus în pericol barajul, în cazul unor ape crescute. În continuare administraţia beclenară va face demersuri urgente la Guvern pentru a rezolva definitiv această situaţie prin alocarea unor fonduri de modernizare a amenajărilor hidrotehnice din zonă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5