La inițiativa Mitropolitului Andrei, ”Camionul de Crăciun” a ajuns şi la copiii rromi din zona Pata-Rât Cluj-Napoca
Copiii rromi din zona Pata-Rât a Municipiului Cluj-Napoca au primit daruri, astăzi, 29 decembrie 2013. Cadourile au venit din partea organizației germane Die Johanniter care în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud derulează de 10 ani Campania ”Camionul de Crăciun”. Prin această campanie, sunt aduse din Germania cadouri pentru copiii cu situație defavorizată din Romania. În acest an au venit în România 16 camioane, dintre care unul a fost destinat comunității de rromi din zona Pata Rât. Copiilor dar și adulților din Pata Rât le-au fost împărțite 350 de pachete, constând în obiecte de igiena, dulciuri, alimente, îmbrăcăminte și rechizite. Acțiunea de împărțire a pachetelor a debutat la ora 13:00.
Din partea Arhiepiscopiei Clujului au fost prezenți: consilierul social Liciuniu Câmpean și președintele Asociației ortodoxe social-misionar-culturale pentru rromi „Sf. Moise Arapul”, Crăciun Ioan Lăcătuș. Camionul cu daruri destinat copiilor din Pata Rât a fost direcționat înspre comunitatea din Pata Rât de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, la inițiativa ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Despre această inițiativă ÎPS Părinte Andrei a declarat că este una lăudabilă, întrucât de daruri se bucură cel mai tare cei care au cea mai mare nevoie de ele: “Oamenilor acestora care au lipsă de multe cred că darul făcut le-a adus multă bucurie. Oricum, ne rugăm lui Dumnezeu ca pe cei ce au colectat ajutoarele sa-i binecuvinteze cu Har și cu bucurie și fiind acum în preajma începerii anului 2014 să dea Dumnezeu ca toți să fie binecuvântați cu sănătate și cu realizări îmbelșugate, atât pe tărâm spiritual cât și pe tărâm material.”
Citiţi şi:
- Camionul Tăşuleasa a ajuns şi la Cluj. Peste 80.000 de copii s-au bucurat de magia darurilor
- A mai rămas o singură zi în care puteţi să vă alăturaţi campaniei “Camionul de Crăciun” Basarabia!
- Peste 19.000 de cadouri la Camionul de Craciun 2013
- 10.000 de persoane beneficiază de ajutor din partea Arhiepiscopiei Clujului. Vezi ce s-a făcut pentru judeţul nostru
- Tăşuleasa Social, la copiii din Lechinţa
Adaugă comentariu nou