La Josenii Bârgăului, de Sf. Ioan, se reia “Jocul Berii”
De Crăciun şi Anul Nou, locuitorii din Josenii Bârgăului s-au reunite în familie sau alături de prieteni. A doua zi de Bobotează, e rândul ca toţi să redevină o comunitate, aşa ca odinioară.
Autorităţile locale din Josenii Bârgăului vor să readucă în atenţia localnicilor un obicei străvechi, cel al “Jocului berii”. Este vorba despre “primul joc” după ieşirea din Postul Crăciunului. Pe vremuri, atât fetele cât şi flăcăii îşi scoteau în sat cele mai frumoase costume populare, cusute în post, la şezători. Feciorii duceau ţuică, iar fetele colaci, găluşte, prăjituri. Tot satul se aduna la joc.
Nu mai poate fi ca atunci, dar ideea de a fi alături de toţi consătenii rămâne. Primăria Josenii Bârgăului, prin grija directorului Căminului Cultural – Maria Moldovan Gavri – va organiza un spectacol folcloric.
Pe scena căminului cultural vor urca artiştii Ansamblului “Flori Bârgăuane” şi corul Bisericii Ortodoxe din Rusu Bârgăului. Seara se va încheia cu “Jocul Berii”.
Citiţi şi:
- Spolocania berii la Josenii Bârgăului
- „Jocul însuraţilor”, obicei păstrat cu sfinţenie la Şieuţ
- Sute de săteni, la „Jocul însuraţilor”, obicei păstrat cu sfinţenie la Şieuţ. Vezi cine i-a onorat cu prezenţa
- Vineri, sunteți invitați la avanpremiera filmului documentar etnografic „Colindătorii și Organizarea «Berii» la Șieuț”
- Primarul Ioan Szabo i-a invitat pe şănţeni la "Bere"
Adaugă comentariu nou