La mulți ani, Năsăud! La mulți ani, năsăudeni, oriunde v-ați afla!
Mii de oameni au participat, timp de două zile la evenimentele organizate cu prilejul Zilelor orașului Năsăud, organizate de Primăria și Consiliul Local Năsăud, alături de Casa de Cultură "Liviu Rebreanu". Cea de a XXI-a ediție a Ispasului năsăudean, o ediție aniversară, a fost susținută de Ministerul Culturii, prin Programul pentru nevoi culturale de urgență, reprezentând un veritabil regal folcloric.
Manifestările au debutat cu ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Eroilor, alături de primarul Dorin Vlașin fiind deputatul Robert Sighiartău, subprefectul Stelian Dolha, șefi de instituiții deconcentrate, cadre didactice și elevi, dar și inimoșii astriști năsăudeni.
Festival folcloric „De Ispas la Năsăud” a reunit și în acest an zeci de artiși și interpreți de marcă ai folclorului românesc, spectacolul aniversar fiind prezentat de Oana Matei Coruți și Menuț Maximinian. Ca în fiecare an, pe lângă artiștii debutanți pe care îi încurajăm să urce pe scena festivalului, vor fi invitate și nume mari ale folclorului românesc, atât din județ, cât și din alte regiuni folclorice.
Printre reprize de ploaie, în fața unui public cunoscător și iubitor de frumos, pe scena din Piața Unirii au urcat Eva Jarda, Maria Eliza Pop, Raluca Nicolae Caian, Mari Pintilei, Diana și Dinu Tănase, Adina Lazăr, Alina Ceuca și Cristina Livia Scurtu, din zona Țării Năsăudului.
Soliștii Anuța Motofelea, Cristina Bugnar, Cristina Retegan, Ioana Măgherușan, Mirela Petruș, Georgiana Pădurare-Cigu, Petre Petrusem, Nicolae Cioancă au adus cele mai frumoase cântece pentru publicul năsăudean, în acompaniamentul orchestrei Ansamblului folcloric profesionist „Dor Românesc”, dirijor şi aranjament orchestral Horațiu Cigu. Suitele de dansuri ale Ansamblul folcloric profesionist „Dor Românesc” - director artistic Matilda Pascal Cojocărița - în coregrafia lui Adrian Pașcu au cules ropote de aplauze.
Recitalurile au fost alese și în acest an cu grija față de tradiții, autentic și reprezentarea zonelor etnofolclorice ale României, spectatorii bucurându-se de cântecele artiștilor Alexandra Chira și Ansamblul folcloric Porolissum– zona Sălaj, alături de Daniela Stoica, Claudiu Costinaș, Andreea Vălean Indrecan, Irina Bălănean, Rebeca Opriș și Liliana Burca; Cristian Pomohaci - zona Țării Năsăudului; Oana Matei Coruți și formația – zona Țării Năsăudului; Alexandru Pop, Năstăcuța Iuga și Deți Iuga – zona Maramureșului, Aurel Tămaș, dar și de evoluția Ansamblului folcloric „Someșana” al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud.
Seara Tineretului a debutat cu muzica folk care are tradiție și public la Năsăud, evoluînd artiștii Maryus, Ionela Diana Prădan, Luana Burduhos, Katina Muntean, Sorin Găzdac și invitații săi.
Take Five i-a introdus în atmosferă pe năsăudeni, iar Compact și Andia au electrizat publicul, într-un recital de zile mari.
Atmosfera a întreținută de MC Țucu.
Felicitări tuturor!
Citiţi şi:
- Mii de oameni au sărbătorit la Zilele Năsăudului! Regal folcloric de Ispas, vibrație maximă cu Voltaj!
- Nume mari ale folclorului românesc la a XX-a ediție a Ispasului! Evenimente pentru toate generațiile la Zilele orașului Năsăud, 13 – 14 iunie!
- 4 septembrie – Zilele Monorului. Printre invitaţi Cornelia Ardelean Archiudean, Paula Hriscu şi Sava Negrean Brudașcu
- Sute de năsăudeni au colindat, alături de nume sonore ale folclorului, la lansarea albumului semnat de Oana Matei şi Emilian Coruţi
- Artiştii, la masa de Paşti din Bistriţa-Năsăud, alături de telespectatorii din ţară şi străinătate
Adaugă comentariu nou