La Şieu Sfântu, de 42 de ani, slujeşte un preot blând şi smerit cu inima, părintele Vasile Vârtic

De 42 de ani slujeşte în aceeaşi parohie, Şieu Sfântu, cu Filia Caila, părintele Vasile Vârtic. În toţi anii de slujire a fost şi este pildă credincioşilor, păstorindu-i, îndrumându-i cu dragoste şi bună-nvoire. I se potrivesc cuvintele Sf. Ap. Pavel (I. Tim. 4,12) care spunea: „Fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia”.

         De mai bine de patru decenii este păstorul cel bun al celor aproape 400 de enoriaşi încredinţaţi, îngrijindu-se de sufletul lor şi călăuzindu-i pe calea mântuirii. Părintele Vasile, domnul părinte, cum îi spun enoriaşii, s-a integrat total în viaţa comunităţii din Şieu Sfântu şi Caila. El este pentru credincioşi nu pentru sine. Cunoaşte foarte bine turma cuvântătoare, fiecare familie în parte devenind un loc al înţelegerii reciproce. La Şieu Sfântu şi la Caila, în duminici şi în sărbători, bisericile sunt pline de credincioşi. Vin şi cei plecaţi, vin acasă, sunt prezenţi şi navetiştii şi primul lucru este să ajungă şi la biserica satului, să-l mai audă pe preotul satului.

         Părintele nu poate sta departe de viaţa credincioşilor săi. El îi ascultă, îi ajută, îi înţelege şi asta înseamnă că-i iubeşte şi este mereu în slujba lor. Îi cunoaşte pe fiecare în parte mai bine decât oricine. Cu bucuriile, cu durerile, cu necazurile ce se mai ivesc. El este însă doctorul sufletesc al tuturor celor din parohie, alinându-le durerile şi povăţuindu-i înspre cele plăcute lui Dumnezeu.

         Despre satul Şieu Sfântu se pot spune multe fiindcă are o istorie îndelungată. Este atestat documentar în anul 1174 sub denumirea de Igalia Vila. De-a lungul secolelor şi aici a pulsat o intensă viaţă religioasă. Despre biserică să amintim că a fost sfinţită în 1850, iar primul preot menţionat a fost Ioan Mursa, ce a slujit aici vreme de 45 de ani. Clădirea fiind veche, enoriaşii şi-au pus problema ridicării uneia noi, astfel că în anul 1958 au început lucrările pentru construirea unei noi biserici ce a fost sfinţită în anul 1961 de vrednicul de pomenire, Arhiepiscopul Teofil.

         În anul 1975, de când este preot la Şieu Sfântu, părintele Vasile Vârtic s-a îngrijit ca un bun gospodar de treburile parohiei. Pe primul plan au stat însă şi stau enoriaşii săi pe care-i îndrumă şi-i povăţuieşte mereu. Dar se îngrijeşte şi de biserică, astfel că, împreună cu Consiliul Parohial au hotărât să demareze lucrări de modernizare, de înfrumuseţare a sfântului lăcaş. Iar resfinţirea acestuia, ce a avut loc la 16 septembrie 2001, de către Arhiepiscopul Irineu, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare creştinească.

         Un ilustru fiu al satului, scriitorul Olimpiu Nuşfelean, participând la o slujbă religioasă în biserica satului, a consemnat următoarele: „ Reazăm şi încredere în ajutor în toate încercările au enoriaşii din Şieu Sfântu şi în ocrotitorul parohiei, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care revarsă prin puterea harului divin izbăvire. După modelul păstorului lor, părintele Vasile Vârtic, blând şi smerit cu inima şi credincioşii acestei localităţi se pleacă întru frângerea inimii, aşteptând binecuvântarea. Smerenia părintelui şi naturaleţea cuvântului său prind rădăcini în ogorul sufletesc al satului”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5