La ţărmul imaginii
Preşedinta Ligii Scriitorilor, Filiala Banat, Doina Drăgan, sapă adânc în suflet şi scoate la lumină gândurile cele mai frumoase despre clipele petrecute împreună cu elevii în excursiile petrecute de-a lungul timpului. Gândul liber, nepărtinitor, se întoarce „La ţărmul imaginii”, structurând frumosul, omenescul, senzaţionalul, surprinse de creativitatea şi inovarea didactică a profesorului de matematică şi a dirigintelui, care a iubit natura, drumeţiile, operele de artă, frumuseţile ţării din spaţiul mioritic, încorsetând excursia cu elevii în universul concret şi provocator a unei scântei metaforice pline de sinceritate şi prospeţime. Ce este mai frumos decât relaţia de prietenie dintre dascăl şi elevi, păstrată peste timp, elevii surprinzând prin deschiderea cu care au acumulat informaţii culturale de la dascălul lor, pornind astfel în viaţă cu un bagaj impresionant de cultură şi artă. În afara orelor de clasă, Doina Drăgan a realizat piese de teatru, a organizat lecţii de dans şi le-a insuflat elevilor dragostea pentru valori.
A fost un dascăl sever, hotărât ca profesor de matematică, dar şi atent şi sensibil ca diriginte. Doina Drăgan este surprinsă cel mai bine de eleva Ramona Popvici, în poezia pe care i-a dedicat-o: „Dorim ca toată viaţa/ Frumoasă să vă fie/ Să fie plină calea/ Cu flori de iasomnie”.
Cartea este însoţită de imagini care vorbesc de la sine prin chipurile senine prezente în fiecare poză, despre bucuria excursiei. O carte de care se bucură în primul rând cei care sunt personaje în ea, dar şi oamenii care o vor răsfoi şi vor observa frumuseţea clipei nemurită în litere şi imagini.
Adaugă comentariu nou