La țărmul vieților din baltă

Vechi de cel puțin 35 de ani, subiectul care a animat în vara lui 2008 spiritele implicate în campania electorală pentru alegerile locale din Beclean a dispărut acum sub efectul lucrărilor care au adus din această toamnă canalizarea pe toate tronsoanele orașului. Împotmolit pe de o parte în imposibilitățile mandatului trecut al primarului Nicolae Moldovan, învăluit pe de altă parte în promisiunile contextului și ale momentului de atunci, care cunoșteau o serie de planuri cu finalizare peste ani, tăul din spatele străzilor Dobrogeanu Gherea și Grigore Silași ‘a secat” exact la termenul propus pentru 2013 la electoralele din urmă cu cinci ani. Evenimentul s-a produs odată cu aplicarea pe paisprezece străzi din oraș a Masterplanului de extindere și modernizare a infrastructurii din județul Bistrița-Năsăud. Practic, amenajarea a 2 kilometri de rețele de apă și a 4,6 kilometri de canalizara a creat, pe lângă ajutorul adus de localnici ca să acopere zona, efectul scontat pe băltoaca dintre case, concomitent cu obiectivele generale țintite de proiect: reabilitarea sistemului de distribuţie, colectarea şi tratarea apelor uzate.

Tăul unde broaștele și-au făcut mătase, iar oamenii, vieți suspendate
Cunoscută de toți localnicii, nu de alta, dar a fost lăsată ca o blestemată moștenire a regimurilor ante și post comuniste, una de care nu s-a mai putut scăpa niciunul dintre cei care au gospodărit Becleanul în anii scurși cu zecile după decembrie 1989, apa stătută între gospodăriile oamenilor de pe străzile Dobrogeanu Gherea, Grigore Silași, calea ferată și apartamentele din apropiere a fost, atâția ani, expresia vie a canalizării dezastruoase pe care a avut-o orașul o bună bucată de vreme. În baltă, broaștele își făcuseră mătase, șerpii, șobolanii, gândacii și lipitorile, casă, alături de oamenii nevoiți să-și suspende, acolo, viețile, pentru că murdăria le invadase curțile, gospodăriile, blocurile. Au trăit, la nevoie, cu păsările și animalele înăuntru, și-au urcat albinele în pod, asta pentru că jos înotau adeseori în dejecțiile care, în funcție de anotimp, aduceau cu ele miros insuportabil și țânțari roind seara mai ceva ca în Deltă.

A început odată ca niciodată, s-a încheiat acum
Cum s-a ajuns aici? Veche, povestea începe în timpul Austro-Ungariei. Cel puțin așa își amintesc cei care au locuit în baltă, oamenii din ape. Atunci, în zonă era un canal, iar suprafața din apropiere era mult mai degajată, pentru că într-o zonă destul de întinsă nu existau blocuri. Asa se face că ceea ce se aduna pe un teren jos de la ploi, din scurgerile de pe dealurile de dincolo de linia ferată și din resturile gospodăriilor din apropiere, ajungea în Someș. Apoi, au venit comuniștii și, odată cu ei, blocurile apărute în teritoriu ca ciupercile după ploaie, plus teama că tot ce era casă în zonă avea să fie demolat, trecut cu buldozerul. Oamenii își amintesc de terenurile arabile și roditoare pe care le aveau în curte în momentul cumpărării caselor, adică prin anii 1972. Odata cu ridicarea apartamentelor însă, nimeni n-a mai ținut cont unde aveau să se scurgă apele uzate, contructorii socialismului turnând beton peste canalizare și astupând totul sub edificiul mărețelor realizări. Așa, terenurile au rămas mai jos decât sistemele de scurgere, iar apele s-au strâns într-un mare tău în spatele caselor care au mai rămas, acolo unde a crescut vegetația, și-au făcut casă vietăți mai puțin prietenoase, s-au aruncat gunoaie și s-au strans dejecții. Inclusiv umane.
Rezolvat în anul de grație 2013, subiectul care a făcut istorie în Beclean a fost în 2008 unul dintre punctele importante ale opozanților primarului Nicolae Moldovan, care s-au luptat atunci “pe viață și pe moarte” pentru adjudecarea primului scaun din administrația publică locală. N-a fost să fie, însă. Edilul rămas în fucție a explicat după câștigarea alegerilor că tăul cu pricina își va fi găsit rezolvarea abia peste cinci ani, când se vor fi terminat de aplicat proiectele aflate pe rol în privința canalizării orașului. Adică acum.