La Uriu, de Sf. Nicolae, întreaga comunitate l-a așteptat pe Moșul cel darnic

,,Știi, dragă MOȘ NICOLAE…’’. Așa și-au început scrisoarea, copiii de la Școala Gimnazială Uriu/Structurile Cristeștii-Ciceului, Ilișua și Hașmașul- Ciceului, vineri, 6 decembrie, ziua în care toata lumea îl așteaptă pe moșul cel darnic.

Cei mici îl văd uneori și în vis, alții îl desenează sau îi cântă ceva frumos, dar cu toții îl asigură că sunt copii cuminți și merită să primească ceva.

Dacă unii nu cred în existența lui, le place să îl aștepte măcar. Nu mai spunem de elevii cei mari care mai evadează în felul acesta, din fața telefoanelor și a internetului !

Și de ce moșul nu le-ar asculta dorințele?

Acesta a fost motivul pentru care întreaga comunitate a localităților amintite, angajați ai Primăriei Uriu, dascălii și elevii școlilor, dar și părinții elevilor s-au  adunat în seara zilei de vineri, pentru a-l aștepta pe moșul.

Unde? În centrul comunei, într-un loc bine ales, ferit de circulația mașinilor, împodobit cu beteală și luminițe, totul organizat de primărie, școală, conducerea Primăriei Uriu, de către domnul primar Danci Bogdan și familia dânsului.

Moșul nu a venit oricum. A urcat în sania trasă de doi cai ca din revistă, înhămați la o sănioară ca și cele din filme, și-a umplut sacii cu daruri și după ce a făcut căteva plimbări prin mijlocul copiilor, și-a deșertat cadourile în brațele celor prezenți.

Cum moșul nu se putea descurca singur, a fost ajutat de către Grinch. Deloc întâmplător!

Cu ce puteau fi răsplătiți? Cu cântece frumoase cântate de copii, învățate în clasă, împreună cu doamnele educatoare, învățătoare și profesoare, cu colinde cântate împreună cu părinții și dascălii școlii, cu aplauze și zâmbete, cu răs copilăresc…cu evadare din grijile zilei și ale vremurilor, cu dorința de a socializa, de a dori să auzim și altceva înafară de politică, războaie, voturi, alegere sau respingere, împărțire în grupări mai numeroase sau mai mici, interese prea mari pentru noi, cei  atât de …neînsemnați!

Îl vom mai aștepta pe moșul, mai dorim să vină și nu prea ne interesează cât și ce pune în cizmulițe!

Dar vrem vremuri pașnice, vrem respect și dăruim respect, vrem să fim alaturi de cei care pot coborî din înaltul funcției lor și reușesc să facă ceva pentru bucuria  și suflețele copiilor.

Se pot face multe lucruri frumoase și acestea vor merita să fie ținute în  cutia cu amintiri!

Credința că toate aceste vor dăinui, ne va aduna oricând, bucurându-ne de revedere, cu zâmbetul mereu pe buze, salutându-ne reciproc.

O rugăciune, o colindă, o urare…un moș care există doar în povești…în povești frumoase, cu copii cuminți!

Oamenii au atâta nevoie de asta !

Mulțumim celor care s-au gândit că se poate și s-au implicat, așteptându-l pe moș… într-o zi de vineri după amiază, zi de Sf.Nicolae!

 

Prof. Nadia Urian

Școala Gimnazială Uriu/Structura Cristeștii-Ciceului

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5