Lansare de carte Viorel Simionca – „ÎNTÂMPLĂRI (ne)OBIȘNUITE”
Marți, 14 septembrie 2021, în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, într-o atmosferă deosebită, având alături foarte mulți colegi și prieteni, profesorul și muzicianul Viorel Simionca și-a lansat cea mai recentă carte a sa, intitulată „ÎNTÂMPLĂRI (ne)OBIȘNUITE”.
Cunoscut și apreciat mai ales în calitatea sa de interpret de muzică ușoară, compozitor, profesor și instrumentist deosebit, fiind o personalitate a Bistriței, Viorel Simionca își redescoperă harul de a scrie și ne propune o lucrare extrem de incitantă.
La eveniment au fost prezenți foarte mulți apropiați ai autorului, iar cei care au luat cuvântul, prezentând succint cartea, au fost Alexandru Pugna (managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud), poetul și scriitorul Gelu Vlașin și Mariana Irimia (din partea Editurii Karuna din Cluj-Napoca).
În deschiderea evenimentului, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, a spus: „Este un moment deosebit pentru Viorel Simionca. Pentru mine, personal, atunci când am citit această carte, a fost o foarte mare și plăcută surpriză să constat că Viorel este cel puțin la fel de talentat în arta scrisului precum este și în cea a cântului, a muzicii. El este un muzician complex, un compozitor excepțional, un artist complet. A fost o mare bucurie să văd sinceritatea care izvorăște din scurtele povestioare pe care le prezintă aici. Acest lucru te ține apropiat de carte și, pur și simplu, nu o mai poți lăsa din mână atunci când începi să o citești. Se citește cu extrem de multă plăcere, cu bucurie și vă mărturisesc că, în foarte multe povestioare de aici, m-am regăsit și eu. […] Una dintre calitățile acestei cărți este faptul că Viorel, în cuvinte puține, spune foarte mult!”
În continuarea prezentării, poetul și scriitorul Gelu Vlașin, a precizat: „Sunt foarte bucuros și încântat să fiu în această după-amiază alături de prietenul meu, Viorel Simionca. Eu l-am cunoscut mai bine pe Viorel din scris, prin intermediul rețelelor sociale și mi-am dat imediat seama că omul acesta chiar are ceva de spus. Astfel, am fost foarte bucuros când mi-a propus să scriu prefața acestei cărți, o carte presărată cu flash-uri imagistice absolut fenomenale, în sensul că el acumulează niște trăiri la nivel existențial și reușește să defuleze aceste trăiri, să le transforme în cuvinte, iar cuvintele sunt sublime. Întotdeauna când reușești să faci acest lucru folosești scriitura ca pe un fel de terapie personală și cred că și prietenul meu, Viorel, a făcut acest lucru. Citind manuscrisul lui Viorel, eu am descoperit în acesta o viață și jumătate de om.”
Tot Gelu Vlașin a mai remarcat și faptul că: „Viorel are o sinceritate absolut deplină, la fel cum are și modestia absolut remarcabilă, dar și o onestitate prin care reușește să ne pună în față întâmplări din perioada copilăriei. Are haz și în poezie; este de un ludic și un comic care îți descrețește frunțile.”
Din partea Editurii Karuna din Cluj-Napoca a vorbit doamna Mariana Irimia, cea care ne-a dezvăluit că: „Mi-e drag să vorbesc despre Viorel. L-am cunoscut atunci când a venit, în urmă cu mulți ani, la Editura Karuna, cu prima sa carte. A fost o colaborare frumoasă care s-a păstrat în timp și iată că avem acum un alt exemplar. Vreau să îi mulțumesc pentru încrederea pe care a acordat-o editurii și pentru încrederea pe care a pus-o în acest proiect. Bazându-ne pe această încredere a ieșit acest produs editorial pe care vă invit să îl parcurgeți dintr-un capăt în celălalt. Personal, am fost cucerită de atitudinea lui Viorel Simionca, de acel gen de gândire care întotdeauna lasă ușile deschise spre mai multe perspective, iar în momentul în care a venit spre noi am fost bucuroasă să luăm tot ceea ce a considerat util pentru public și să însumăm în această carte acele argumente, acele cuvinte, acea gândire nonconformistă, plină de ironie uneori, frumos conturată, având o atitudine critică față de societate, față de anumite aspecte ale ei, prin care își apără valorile, iar pe tot parcursul acestei cărți o să vedeți cum se întoarce în locurile dragi din copilărie, cu întâmplări din acele vremuri, cumva puse în paralel cu ceea ce se întâmplă astăzi. Totul este pus sub o formă potrivită, cu un condei ironic și foarte frumos stilizat, de aceea vă invit să o descoperiți și să o parcurgeți pentru că, din punctul meu de vedere, este ceva deosebit. Mulțumesc, Viorel, pentru încredere!”
Autorul, Viorel Simionca, a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în realizarea acestui demers: prietenilor, familiei, colegilor de scenă, dar și celor de la Școala Populară de Arte Bistrița, colegilor de la Cluj (care au depus un efort deosebit pentru a participa la lansare), precum și tuturor reprezentanților presei locale (presă scrisă, Radio și TV).
În discursul său, Viorel Simionca a evocat amintiri din copilăria sa trăită în satul Petriș, comuna Cetate, alături de familie, dar și de frumoasa comunitate de sași de acolo, cei care au reprezentat pentru români un model de hărnicie și de punctualitate. Mai apoi a amintit despre studiile făcute la Cluj-Napoca, dar și despre inițierea sa în tainele muzicii.
Viorel Simionca a subliniat faptul că: „Am trăit, până la vârsta de 60 de ani, trei vieți! Prima este copilăria de la țară, acolo unde am trăit între sași, de la care am învățat clar ce înseamnă ordinea, disciplina, punctualitatea, ce înseamnă să fii cinstit și cum poți să îți ordonezi viața într-un anume fel. Îi admir foarte mult! Desigur, erau și mulți români acolo, oameni cinstiți la vremea aceea! A doua viață este cea de la Cluj, cu școala gimnazială făcută acolo, cu Liceul de Muzică și, mai apoi, Conservatorul. A treia viață este cea actuală, viața de familie!”
Tot Viorel Simionca mai relatează că: „Primul instrument la care am cântat a fost o muzicuță, apoi un xilofon. De pe clasa a treia am făcut și vioară. Apoi, la Conservator, am cântat la corn, trombon, fligorn și, bineînțeles, la pian! Pe mine m-a influențat foarte mult fanfara sașilor, cei care cântau în parc, în fiecare duminică, și care, deși erau simpli țărani, cântau pe note muzicale. M-a impresionat acest lucru.”
Cartea „ÎNTÂMPLĂRI (ne)OBIȘNUITE” a lui Viorel Simionca cuprinde și numeroase momente și amintiri din viața țăranului român. „În carte mă aflu în două ipostaze: în cea a citadinului, a omului de la oraș, dar și în cea a celui care a trăit în trecut, legat de glia strămoșească; astfel, se pare că iese aici ceva, o îmbinare, un lucru care se îmbină perfect, care e armonios și îți creează o emoție și o stare aparte!”
La evenimentul deosebit de frumos de lansare a cărții au participat, cu câteva momente artistice, și tineri cursanți de la Școala Populară de Arte din Bistrița, dar și interpreta de muzică populară Cristina Bugnar, aceasta interpretând o frumoasă doină. I-au fost alături lui Viorel Simionca și colegii profesori de la Școala Populară de Arte din Bistrița și cei de la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, foști colegi de la școala urmată la Cluj-Napoca, prieteni apropiați și familia!
Îl felicităm și noi pe colegul nostru, Viorel Simionca, și îi dorim multă sănătate și inspirație în continuare!
Photo credit: Eugen Alupopanu.
Text realizat de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- LANSARE DE CARTE Viorel Simionca
- Profesorul şi compozitorul Viorel Simionca şi-a lansat C.D.-ul „Septembrie” şi cartea „Sensuri unice”
- Şcoala Populară de Arte Bistriţa, eveniment la Cluj
- Viorel Simionca, Sensuri unice
- „ISTORIE FURATĂ” – CRONICĂ ROMÂNEASCĂ DE ISTORIE VECHE, ÎN OPINIA AUTORULUI, ING. CORNEL BÎRSAN
Adaugă comentariu nou