Viorel Simionca, Sensuri unice

Profesorul Viorel Simionca, de la Şcoala Populară de Artă, şi-a adunat câteva dintre cugetări în volumul „Sensuri unice”, apărut la Editura Karuna. Creator de muzică, dar, iată, şi de literatură, Viorel Simionca aduce în faţa cititorilor un jurnal al gândurilor sale despre vremurile în care ne aflăm, luând atitudine şi, în acelaşi timp, simţindu-se revolta, dar şi nostalgia pe alocuri, făcându-se o comparaţie între vremuri şi oamenii care le vremuiesc, astfel ne întâlnim cu bătrânul pian, unde Simionca a trăit primele emoţii în camera preotului din sat, acolo unde la prima atingere a claviaturii s-a produs, în viitorul artist, un sentiment imposibil de definit, o emoţie ce conţine toate bucuriile vieţii, curiozităţile şi dorinţele.
Născut într-un sat săsesc, Simionca reuşeşte să-şi păstreze vie amintirea copilăriei pe care o are alături de oamenii vrednici de aici, unde copiii erau cuminţi, iar cei mari erau mai aproape de ei. Astăzi lucrurile s-au schimbat, după cum aflăm şi din versurile lui Simionca, care nu se mai regăseşte în societatea actuală: „Aceasta nu e ţara mea/ Strivită în graiul ţigănesc/ În cântec janic de manea/ Se stinge neamul românesc”.
Sensibilitatea artistului o regăsim în texte precum „Fidelitate”: „Mugurii de cireş au crăpat în chinurile facerii, lăsând petale să-şi arate splendoarea lunii mai, luminând toată grădina”. În toată viaţa lui, Simionca este ghidat după logică: „A fi obiectiv înseamnă a fi corect. A fi corect înseamnă a fi civilizat. A fi civilizat înseamnă a fi educat”.
Cu un pas pe marginea lumii, scriitorul are puterea de a regla prin cuvânt nedreptăţile ce se fac, astfel încât, convins de puterea acestuia, aşază în jurnal moduri de redescoperire a bunului simţ.
Pe alocuri cu simţul umorului, la fel cum este în textul „Despre struţ”, la dispariţia acestora Primăria oferind „un kilogram de carne de porc şi un bilet de intrare la Balul Romilor”, Simionca mai salvează ce se poate din atmosfera vremurilor. Vorbind şi despre doctorii care sunt mai mulţi decât cei din medicină, prin susţinerea unor doctorate în care nu mai contează calitatea, aducând în faţă un virus periculos numit penibil, Simionca atrage atenţia că scara valorilor a fost răsturnată, predominând alte instituţii de cultură decât cele cunoscute, sub genericul „Mall-uri”. Nu lipsesc nici textele acide la adresa unor soliste pline de vopsele, pe care le numeşte maimuţe cântătoare, care nu au nicio legătură cu arta. Răzbate din gândurile lui Viorel Simionca un portret al unei generaţii care inundă spaţiul cultural, dar şi pe cel social, astfel încât nu mai avem de-a face cu bunul simţ, ci cu un penibil pe care nu-l poate controla nimeni.
O carte care merită a fi citită pentru a redescoperi anumite sensuri ale vieţii.