Lansarea monografiei Sărăţelului
La 725 ani de atestare documentară, duminică, de la ora 11.00, la Biserica Ortodoxă Sărăţel, va fi un moment care, cu siguranţă, va rămâne în sufletul celor prezenţi. În cadru festiv va fi lansată ”Monografia Sărăţel, un sat transilvan românesc”, scrisă de Florica Herinean Pârţiu şi Teodor Herinean. De la finalizarea lucrării până la lansarea ei, drumul învăţătoarei Florica Herinean Pârţiu s-a îndreptat spre ceruri, astfel încât ea va fi pomenită în rugăciunile celor prezenţi.
Monografia cuprinde date esenţiale despre Sărăţel, de la repere geografice la istoricul localităţii, date demografice, economie, instituţii, fii ai satului, creaţii populare. Monografia beneficiază de un Cuvânt înainte semnat de prof. univ. dr. Gavrilă Sonea şi de binecuvântarea părintelui paroh Lazăr Cozman.
La lansare vor vorbi dr. Corneliu Gaiu, directorul Muzeului Bistriţa, inspector de istorie Angelo Marino, prof. univ. dr. Aurel Pentelescu, de la Bucureşti, preot paroh Lazăr Cozman, primarul Sorin Mititean şi Alexandru Constantin.
Adaugă comentariu nou