Lapte praf gratuit pentru bebeluşi!

Mămicile au motiv de bucurie! Laptele praf pe care trebuie să îl primească în regim gratuit pentru bebeluşii lor este din nou disponibil.

Informaţia a fost făcută publică pe site-ul Primăriei Bistriţa. Important de ştiut este că laptele praf se acordă doar pentru reţetele eliberate de medicul de familie aferente lunii august, iar cantitatea maximă de care poate beneficia un singur sugar este de şase cutii.

Primăria municipiului Bistriţa a început să distribuie lapte praf gratuit pentru bebeluşi cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni. Laptele praf se distribuie pe baza reţetelor eliberate de medicii de familie.

Pentru luna august, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud a repartizat Primăriei Bistriţa, 600 de cutii cu lapte praf, iar 160 de cutii se află deja la sediul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale. Numărul beneficiarilor variază de la lună la lună, în luna iulie, înregistrându-se 53 de beneficiari.

Distribuirea laptelui praf se face de luni până vineri, între orele 8.00- 14.00, la sediul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale (DMSS) din cadrul Primăriei Bistriţa, de pe strada Dornei, numărul 12.

Precizăm că acordarea gratuită de lapte praf este reglementată de Legea 321/2001, iar autoritatea ce achiziţionează lapte praf este Direcţia de Sănătate Publică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5