Laszlo Alexandru: Pornind de la Ion Barbu…

Pentru orice scriitor, momentul când şi-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o publicaţie este unul de neuitat.

 Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicaţie?

 Anchetă realizată de Ilie Rad

            Debutul meu în presă a plecat de la o întîmplare foarte simpatică. Pe vremea comunismului eram un mare amator de reviste literare, pe care le citeam încă din liceu, ca să nu mai vorbesc de vremea studenţiei. Nu scăpam revista preferată, care pe atunci era România literară. Era un brand maxim ca strălucire, în lumea culturală de atunci. La un moment dat, a apărut acolo o interpretare a lui Nicolae Manolescu, care era cel mai prestigios cronicar al literaturii române postbelice, am putea spune. El a publicat în 1991 o cronică literară, unde includea indirect și un comentariu la cunoscuta poezie a lui Ion Barbu.

            “Din ceas, dedus adîncul acestei calme creste,

            Intrată prin oglindă în mîntuit azur,

            Tăind pe înecarea cirezilor agreste,

            În grupurile apei, un joc secund, mai pur.”

            Interpretarea lui Manolescu era legată de virgula de la începutul primului vers: “din ceas, dedus”. Dacă se plasează acolo virgula, care anume este înţelesul? Pe mine m-a pus pe gînduri, fiindcă pricepusem deja totul ca şi cum virgula respectivă era dublată de alta, după “dedus”. Oricum manuscrisul original al poeziei nu s-a păstrat. De la o ediţie la alta diferă transcrierile, cu o virgulă, cu două, cu nici una. Așadar intrigat de lectura aceea, i-am scris o scrisoare particulară, în care îi ziceam: stimate domnule Manolescu, sînt un tînăr profesor (sau cum mă voi fi prezentat). Am citit comentariul Dvs. din revistă şi, à propos de afirmaţiile pe marginea poeziei lui Ion Barbu, unde susţineţi că trebuie să fie o virgulă, eu mai văd încă una, care apare efectiv în anumite ediții și care dă alt sens decît cel pe care-l daţi Dvs. Apoi i-am desfăşurat lectura mea, cu sensurile care apar dacă acceptăm şi a doua virgulă. Mi-am intitulat acea misivă, absolut particulară: Pornind de la o virgulă… Şi i-am trimis-o prin poştă, pe adresa redacţiei, aşa cum era ea pe copertă. Spre uimirea mea, după vreo două sau trei săptămîni, în colţul unei pagini, a apărut un articol cu numele meu şi cu titlul Pornind de la o virgulă… A rămas totul exact aşa, inclusiv pasajele în care mă disociam de Manolescu, deşi el era directorul revistei, ar fi putut să elimine sau să înfrumuseţeze pe alocuri. Dar nu. Acea epistolă către Nicolae Manolescu, în cele mai mici nuanţe ale sale, a devenit articol în România literară. Şi astfel am debutat ca scriitor, fără să vreau, dar totuşi în cea mai cunoscută revistă culturală a vremii, cu o interpretare la o poezie celebră de Ion Barbu.