Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Laureaţii Concursului de proză scurtă Rebreanu - New Collection

 Centrul Cultural Municipal George Coșbuc Bistrița a organizat, sub auspiciile Ministerului Culturii, Concursul de proză scurtă Rebreanu - New Collection, ediția întâi. Concursul a fost adresat liceenilor din județul Bistrița-Năsăud, cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani. Juriul a fost format din Ana Dragu, Marin Mălaicu - Hondrari, Florin Partene și Alexandru Uiuiu, iar premiile vor fi decernate în cadrul dialogului cu prozatorii Radu Țuculescu și Ovidiu Pecican, desfășurată sub egida Zilelor Rebreanu, întâlnire moderată de Alexandru Uiuiu, amfitrion Gavril Ţărmure.

Dan Coman, coordonatorul proiectului a declarat: „E o primă ediţie a acestui concurs de proză scurtă, un gen literar foarte pe val nu doar în România. Merită să citim şi proza scurtă a lui Rebreanu, şi romanele lui care sunt foarte interesante. Proza scurtă a fost considerată foarte multă vreme un gen minor şi nu e deloc aşa. (...) Mulţi tineri scriu poezie, astfel că am lansat provocarea să vedem dacă scriu şi proză scurtă. Surpriza extraordinară a fost că în două săptămâni am primit 20 de manuscrise cu proză scurtă de la liceeni. Aveam posibilitatea să dăm mai multe premii, dar ideea e de competiţie. Am dat doar trei premii, însă toţi cei care au trimis materiale au câştigat prin participare, participarea la work-shopp-urile care vor fi organizate de Alexandru Uiuiu şi Marin Malaicu Hondrari şi work-shopp-urile de poezie susţinute de Ana Dragu şi Florin Partene”.

La rândul lui, preşedintele juriului, Alexandru Uiuiu, a spus: „Încă de la prima ediţie ne-am bucurat de calitatea textelor, semn că apa din care a băut Liviu Rebreanu curge limpede şi se stâmpără alte generaţii”.

Premiul I a fost obţinut de Mihai Andrei Băbuţan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”;

premiul II - Elena Ciotmonda, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”/ Palatul Copiilor Bistriţa,

premiul III – Alexandru Frandeş, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”,

iar menţiune – Diana Daniela Ţermure, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean.

În acelaşi cadru, Ion Filipciuc a prezentat cartea „Ciuleandra”, apărută la Editura Charmides.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5