Liber la achiziţii fără licitaţie până la 100.000 de euro
Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie, scrie mediafax.ro
Majorarea substanţială a limitei valorice pentru achiziţiile directe a fost pregătită atât de fostul Guvern Boc, cât şi de actualul Executiv, dar decizia a fost de fiecare dată amânată, pe fondul criticilor publice.
De această dată, însă, ridicarea pragului a fost aprobată în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităţilor naţionale la o ordonanţă aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut privind modificarea sistemului de achiziţii publice, şi a fost promulgată de preşedinte, urmând să fie aplicată începând cu luna iulie a acestui an.
Piaţa achiziţiilor publice reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României, iar statul, prin instituţiile şi companiile sale, este cel mai mare cumpărător.
Citiţi şi:
- PDL sesizează Comisia Europeană privind achiziţiile publice fără licitaţie
- Consiliul Local Bistrița a aprobat lista celor 44 de proecte care beneficiază de finanțare nerambursabilă de la bugetul local
- Investiţii publice finanţate în regim de urgenţă
- 100.000 euro pentru Bistriţa
- Finanţări nerambursabile de 300.000 lei acordate de Consiliul Judeţean!

























Adaugă comentariu nou