Liceele din Târlișua și Căianu Mic, vizitate de Caravana EU și Europa

Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a organizat miercuri, 10 aprilie 2019, o nouă acțiune informativ-educativă în mediul rural din județul Bistrița-Năsăud. De această dată, echipa Centrului Europe Direct Bistrița a vizitat liceeni  din „Ținutul Haiducilor”, de la Liceul Tehnologic Târlișua și Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic.

Creșterea nivelului de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la importanța participării la viața democratică și votul pentru Parlamentul European reprezintă una dintre prioritățile de bază ale Centrului Europe Direct Bistrița – proiect implementat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. O activitate importantă menită să contribuie la atingerea acestui obiectiv este Caravana „EU și Europa”.

Astfel, urmărind implicarea liceenilor din mediul rural în activități interactive și dialoguri pe teme europene, echipa Centrului Europe Direct Bistrița a derulat o nouă sesiune inclusă în „Caravana EU și Europa”, la Liceul Tehnologic Târlișua și Liceul Tehnologic „Ion Căian Românaul” din Căianu Mic.

Activitățile desfășurate în cele două unități de învățământ cu specific profesional au fost menite să crească nivelul de informare cu privire la importanța participării civice a tinerilor care vor vota pentru întâia oară la Alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. Reprezentanții Centrului au vorbit elevilor despre instituțiile Uniunii Europene, despre rolul și realizările acestora, precum și despre oportunitățile oferite tinerilor, atât în domeniul dezvoltării profesionale, cât și în domeniul implicării în activități de voluntariat și în viața democratică a Europei.

Liceenii s-au arătat interesați de modalitățile prin care ei înșiși pot contribui la asigurarea unui viitor mai bun pentru comunitatea lor și pentru întreaga Europă, precizând, printre prioritățile lor, investițiile în mediul rural, protejarea mediului înconjurător și dezvoltarea competențelor.

În luna mai, Caravana „EU și Europa” va continua acțiunile de conștientizare în liceele profesionale din județul nostru, în partea de sud a județului – Câmpia Transilvaniei.

Reamintim cetăţenilor că pot beneficia de informaţii, consiliere şi răspunsuri la întrebări despre Uniunea Europeană, prin intermediul Centrului de informare europeană Europe Direct Bistriţa – vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud. Contact: Ovidiu Puiu – Coordonator, Bistriţa, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-210039, e-mail: [email protected], http://www.europedirectbistrita.ro/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5