Lichid de parbrize, retras din comerţ de Protecţia Consumatorilor
Comisarii bistriţeni de la Protecţia Consumatorilor au dispus oprirea de la comercializare a peste 50 litri de soluţie de iarnă pentru parbrize, din magazinele cu amănuntul verificate. Potrivit comisarului şef Dina Suciu, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a verificat săptămâna trecută şapte operatori economici care comercializează astfel de soluţii. „S-a constatat că există la comercializare produsul „Soluţie de iarnă pentru parbrize”, ambalat în recipienţi de 5 litri rezistent la – 20 grade cu concentraţie de peste 3% metanol şi care, într-adevăr, nu au sistemul de închidere rezistent pentru copii. Acest produs este fabricat de un operator din judeţul Mureş. în urma controlului a fost notificat producătorul prin intermediul CJPC Mureş, pentru a-şi retrage de pe piaţă produsul neconform de la toţi operatorii de pe raza judeţului nostru”, precizează Dina Suciu.
Comisarii au verificat şi respectarea prevederilor referitoare la modul de livrare a acestui produs, în condiţiile în care, fiind vorba de lichide inflamabile (cu conţinut de alcool), acestea trebuie să fie transportate fie în ambalaje individuale care să nu depaşeasca 5 litri, fie plasate într-un ambalaj exterior care să nu depăşească 20 kg. La acest capitol, menţionează sursa citată, nu au existat probleme .
“Facem apel pe această cale, către toţi operatorii economici implicaţi, să refuze expunerea la comercializare şi vânzare către publicul larg, a produselor lichid de spălare parbriz şi agenţi pentru dezgheţ care au în concentraţie peste 3% metanol, dar care nu respecta condiţiile de ambalare şi livrare stabilite de HG. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor periculoase si a HG 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase, acte normative naţionale care transpun reglementările Uniunii Europene în domeniu”, avertizează comisarul şef Dina Suciu.
Citiţi şi:
- Protecţia Consumatorilor a retras de pe raft peste 100 litri de sucuri expirate
- Peste cinci tone de produse scoase de pe piaţă de Protecţia Consumatorilor
- Peste 16.000 litri de sucuri şi ape minerale, scoase temporar de la comercializare
- “Protecţia Consumatorilor” sancţionează comercianţii …cu ocaua mică
- Produse alimentare oprite de la comercializare de Protecţia Consumatorilor
Adaugă comentariu nou