Lorand Toth (USR BN): Reclama și promisiunile electorale nu țin locul faptelor!
Lun, 11/11/2024 - 16:02
Astăzi trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care administrațiile locale și naționale, conduse de PSD și PNL, continuă să repete același model de incompetență și indiferență.
Prima ninsoare a scos din nou la iveală lipsa de pregătire și implicare a administrației locale din Bistrița. Primarul Gabriel Lazany și „echipa faptelor” au demonstrat că promisiunile electorale și publicitatea intensă nu pot înlocui acțiunile concrete. Este o problemă care nu se oprește aici. De peste 30 de ani, PSD și PNL alternează la conducere, dar rezultatele rămân aceleași: promisiuni deșarte înainte de alegeri și dezamăgire după.
Văd această situație în toată țara, iar efectele incompetenței vor deveni tot mai clare la nivel național. După alegerile prezidențiale și parlamentare, riscăm să intrăm într-o criză economică fără precedent. Cei care astăzi ne promit soluții miraculoase sunt aceiași oameni care, ajunși la putere, ridică din umeri și refuză să-și asume responsabilitatea.
Este timpul să spunem STOP acestui cerc vicios între PSD și PNL, care aduce doar stagnare, dezorganizare și nepăsare. România are nevoie de lideri responsabili, oameni care pun interesul public pe primul loc, nu de ridicători de mâini care își urmăresc doar confortul și privilegiile.
Schimbarea începe cu noi. Haideți să nu mai votăm oameni care uită de cetățeni după ce ajung la putere! România merită lideri corecți, competenți și transparenți, care să muncească pentru cetățeni și să livreze rezultate reale.
Este timpul pentru o altfel de politică, iar eu, împreună cu echipa USR, rămân dedicat acestei lupte pentru transparență, responsabilitate și acțiuni concrete.
CMF: 11240015
#USR #Schimbare #PoliticăResponsabilă #FapteNuVorbe #Transparență #Implicare #RomâniaPeBune
Citiţi şi:
- Traian Ogâgău: Sunt omul faptelor! Împreună reuşim
- Consilierul independent Ioan Niculai Pantilimon din orașul Sângeorz-Băi, în echipa PMP!
- Ionut Simionca: Facem bine pentru Bistriţa – Năsăud!
- USR: Integrare europeană, securitate și modernizare – priorități pentru România
- PSD cere anchetarea autodenunțurilor PNL privind politizarea companiilor de stat și a inspectoratelor școlare

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 15:14
BISTRIȚA FOLK la borna XXIV Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară”, „Revista ilustrată” (an. I, nr. 11, din noiembrie 1898), ce...
Comentarii
DORU PINTEA -
Vin, 13:40
Plecarea domnului profesor din această lume, îmi lasă o imensă amărăciune în suflet. Mi-a fost...
Alin Enache -
Joi, 20:17
Avand in vedere vechimea articolului, as vrea sa updatez un pic si sa spun ca mai nou partea de...
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa ceva nu se poate să-mi bag picioarele
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa nenorocire... 🥀
Cum poți să fi așa de nenorocos 🥀🥀🥀🥀🥀🥀🥀🥀
Iuliu -
Joi, 16:16
„Țara arde și baba se piaptănă”. La desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru...
Aniversări
În zi aniversară, preacucernice părinte IACOB MARGA, preot paroh la Viişoara, vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii noastre, spre...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Daniel Ionel Olari, preot paroh la Bața.
Gânduri de bine și cordiale urări transmitem doamnei profesor Dănuța Suciu, directorul Școlii Gimnaziale "Petru Rareș" Ciceu Mihăiești.























Adaugă comentariu nou