Lucrările de modernizare ale Policlinicii, recepţionate. Inaugurarea este programată în decembrie

Comisia stabilită de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a realizat demersurile pentru a recepționa lucrările realizate la Policlinica Bistrița în cadrul proiectului „Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud”.
Potrivit vicepreşedintelui CJ, Dorin Popescu, astăzi a fost realizată recepția finală a lucrărilor, urmând ca inaugurarea să fie programată la începutul lunii decembrie.
***
Proiectul ”Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud” este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 “Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.
Valoarea totală al proiectului a ajuns la 36.133.011,70 lei, din care 24.849.302,60 lei reprezintă cheltuielile eligibile. Contribuţia proprie de 2% din cheltuielile eligibile este de 496.986,05 lei, la care se adaugă valoarea TVA - 6.951.485,91 lei şi cheltuielile neeligibile ale proiectului - 4.332.223,14 lei.
În fapt, au fost reabilitate cele trei corpuri de clădire ale Ambulatoriului de specialitate, inclusiv prin recompartimentarea şi reorganizarea cabinetelor şi spaţiilor anexe (107 cabinete şi 50 spaţii administrative). Normal, a fost modernizată şi reţeua de utilităţi, fiind implementate soluţii ecologice şi avantajoase pentru sistemele de încălzire, iluminat şi protecţie.
Nu în ultimul rând, toate cabinetele sunt dotate cu aparatură medicală de investigaţii de ultimă generaţie, în acest mod cetăţenii vor beneficia în premieră de servicii care până acum se realizau doar în spital. În plus, Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală va beneficia de un aparat radiologic digital care în situaţii speciale solicitate poate fi accesat on-line de către medicii radiologi din spital. Cabinetele de oncologie medicală, medicină internă, cardiologie şi ginecologie vor avea în dotare ecografe de ultimă generaţie. Per total, aparatura medicală şi mobilierul destinate Policlinicii au o valoare estimată de 15.140.400lei (cu TVA), respectiv 3.441.000 euro (cu TVA).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5