Lucrările de modernizare a tronsonului Măgura Ilvei – Lunca Ilvei, adjudecate. Preşedintele Moldovan: Sper ca până la iarnă să avem primul strat de asfalt turnat

         Administratorul judeţului, Florin Moldovan, şi administratorul Mis Grup , Octavian Iugan, au parafat contractul de proiectare şi execuţie pentru Lotul 5 din DJ 172 D, Poarta Transilvaniei. Documentele au fost parafate în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a directorului executiv Dorin Popescu şi a ing. Gabriel Pop, şef Serviciu Administrare Drumuri şi Lucrări Publice.

         „Mis Grup este lider de asociere, contractul fiind cîştigat de asociertea dintre Mis Grup, SC Technocer SRL, SC Drumserv SA şi SC Luca Way SRL. Valoarea Lotului 5 este de 37,6 milioane lei, aproximativ 8,8 milioane euro. Lungimea  tronsonului este de circa 18 kilometri, cu termen de execuţie de maximum trei luni pentru proiectare, obţinere de avize şi autorizaţie de construcţie şi 17 luni execuţia. În urma discuţiei pe care am purtat-o cu constructorul, am înţeles că are toată deschiderea pentru a face demersurile necesare pentru ca termenele să fie scurtate. Sper ca în aproximativ 2 luni de zile, tot ce înseamnă expertiză, proiectare să fie finalizate, să fie depuse documentele pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Vom vedea cum va fi şi vremea, din punct de vedere al perioadei în care putem lucra. Eu sper ca măcar primul strat de binder să poată fi turnat până la venirea perioadei reci, pentru ca oamenii să poată să circule în condiţii mai bune decât se circulă în momentul de faţă”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.

         Şeful administraţiei judeţene a ţinut să puncteze faptul că de-a lungul a 28 de ani „rânduri întregi de politicieni le-au promis acestor oameni că modernizează atât DJ 172 D, mai nou numit Poarta Transilvaniei, cea mai importantă cale de comunicaţie de pe Valea Ilvelor, cât şi DN 17 D”. „Eu nu am promis niciodată nimic, mă bucur că am reuşit să facem demersurile legale necesare ca aceste două căi de comunicaţii iportante să poată intra în modernizare”, a adăugat preşedintele Moldovan.

         Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că pentru Loturile 2 şi 3, Dimex Company a început deja lucrul, în timp ce pe Lotul 4, firma Autotehnoron va începe execuţia de astăzi. În ceea ce priveşte tronsonul 2 din Lotul 1, respectiv Colibiţa – Miţa, ofertele sunt în evaluare, urmând ca procedura să se încheie în aprilie – mai.

         „Mă bucur foarte mult că o companie din judeţul Bistriţa-Năsăud este lider în această asociere, pentru că, din păcate, cu companii din alte zone am avut experienţe nefericite. Fiind companii din judeţ, tratează cu mult mai multă seriozitate lucrările care se desfăşoară aici şi am convingerea şi încrederea că vom avea şi în timp util şi lucrări de calitate exutate de către asocierea Mis Grup şi partenerii”, a mai spus preşedintele Radu Moldovan.

         Finanţarea este asigurată de Guvernul României prin etapa a II-a PNDL şi de la bugetul Consiliului Judeţean.  Celelaltte trei loturi sunt finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Lotul 2, Colibiţa – Bistriţa Bârgăului (DN 17), pe o lungime de 17,1 km a fost adjudecat de Asocierea dintre Dimex 2000 Company SRL şi Explan SRL, având ca terţi susţinători pe Viakon Drum SRL. Valoarea contractului este 37,3 milioane lei (8 milioane euro).   Lotul 3, din DN 17 – Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică, pe o lungime de 14,2 km, a fost câştigat de Asocierea Dimex 2000 Company SRL cu Star Comexim SRL Cluj, pentru 34,3  milioane lei (7,4 milioane euro). Lotul 4, Ilva Mică (DN 17 D) - Poiana Ilvei- Măgura Ilvei, pe o lungime de 18,8 km, va fi executat de Asocierea Autotehnorom cu OPR Asfalt SRL, pentru 38,8 milioane lei (8,3 milioane euro).

 

Comentarii

11/07/19 11:23
Vasile

Mai rămâne de făcut porțiunea de drum ce leagă Bistrița de Dumitra Dn17 d și atunci putem spune că avem drumuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5