Lucreţia Bucur: „Dramă de vânătoare”, Ed. Karuna, 2014

Ca o adiere, titul te duce cu gândul la proza unor autori ruşi (Turgheniev sau Cehov) ori Sadoveanu al nostru. Oricum, încadrarea temei de bază în această „ramă” este ceea ce scoate din banalitate textura erotică de fundal. După câteva pagini epozitive, debordăm –poliţist- în punctul culminant: Paul Mihăilescu este împuşcat în bungetul pădurii la o partidă colectivă cinegetică. Cercul se închide – deznodământ- tot la o partidă cinegetică, unde Gălăţean Dumitru –tehnician silvic- este somat de organele de poliţie să se identifice spre stupoarea şi satisfacţia tuturor vânătorilor. Pe firul naraţiunuii un rol major revine ex-soţiei lui Paul, Alina, de care divorţase cu vreo trei ani în urmă. Aceasta îl însoţeşte pe accidentat până la momentul decesului în spitalul Floreasca la Bucureşti.
Autoarea ne pune (volens nolens?) în faţa unei elecţii personale: în ce încadrăm recenta creaţie:povestire, nuvelă, roman? Prin cele două planuri sau mai curând fire, avem o plachetă incluzând o povestire sau maximixând, un roman, Există câteva reuşite în proza doamnei Lucreţia Bucur, cu deosebire în portretistică sau peisagistică, uneori în dialogurile realizate. Există o vivacitate în creionarea personajelor ce se mişcă în arealuri predilect cunoscute nouă. Stilul indirect liber, intruziunile auctoriale necesită însă o altă tehnică de abordare, cu tentă filosofică sau oricum, sapienţală (a se vedea cum procedează Marin Preda sau alţii); altfel induce naivităţi. „Dramă de vânătoare” este a doua lucrare în proză după romanul „O noapte stranie”(Ed. G. Coşbuc), marcând separarea de poezie. Benefică? Arta poate avea o satisfacţie personală, auctorială, ca performanţă numerică adesea, cum se face la noi. Desigur, aceasta nu e suficient. Fiecare op trebuie să marcheze un ascendent în toate planurile. Oricum, este o piatră de drum , o bornă pe căile unor alte viitoare realizări. Succes!