În luna iulie, 45 de locuri la cursuri gratuite de calificare
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) B-N va organiza în luna iulie alte două cursuri de calificare pentru şomeri.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ar fi vorba despre un curs de operator calculator electronic şi reţele (20 de locuri) şi un curs de patiser (25 de locuri). În total, AJOFM B-N va asigura pregătirea şi recalificarea a 45 de persoane.
În cadrul serviciilor de formare profesională oferite de AJOFM B-N, cursanţii beneficiază de pregătire teoretică şi practică, de materiale de instruire.
Cursanţilor le sunt eliberate, după absolvire, certificate atestate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Persoanele interesate de înscrierea la unul dintre aceste cursuri de calificare se pot adresa Centrului de Formare Profesională al AJOFM B-N.
Citiţi şi:
- În aprilie, trei cursuri de formare profesională, 74 de persoane recalificate
- În martie, două cursuri de formare profesională, 46 de persoane recalificate
- În 2011, AJOFM va organiza 38 de cursuri de formare profesională
- În primele şase luni ale anului, peste 750 de şomeri au beneficiat de formare profesională gratuită
- Şase cursuri de calificare şi specializare organizate de AJOFM BN vor începe în perioada următoare. Vezi oferta!
Adaugă comentariu nou