Mâine se va lansa schema de minimis

Mâine se va lansa Schema de ajutor de minimis adresată IMM-urilor. Ajutorul se acordă în baza HG 848/2013 de modificare şi completare a HG 274/2013 şi cu respectarea prevederilor Regulamentului, prin alocări de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Economiei prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, sub forma de sume nerambursabile, în procent de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, pe o perioada de 2 ani fiscali consecutivi, în limita creditelor bugetare aprobate, in limita echivalentului în lei al valorii maxime de 100.000 euro.

Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis este de 500 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 125 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel:
a. credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare, în valoare de 500 milioane lei, pentru perioada 2013-2014;
b. credite bugetare pentru plata ajutorului de minimis, in valoare de 250 milioane lei, pentru anul 2014, respectiv 250 milioane lei, pentru anul 2015.

Numărul minim estimat de IMM-uri beneficiare de ajutor de minimis este 1.111.

Informaţii suplimentare regăsiţi în forma actualizata a HG 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii.
Ghidul Solicitantului pentru Schema de minimis, precum şi pachetul de documente însoţitoare se găsesc pe site-ul Direcţiei Implementare Programe pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Conform Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, perioada de completare a Formularului de înscriere on-line va fi în perioada 15.01.2014, ora 10.00 – 24.01.2014, ora 20.00.

Data şi ora completării formularului nu influenţează ordinea punctajului. Formularul trebuie completat cu atenţie pentru că, o data transmis, nu se poate modifica. Un aplicant poate transmite formularul în baza de date a aplicaţiei o singura data.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5