Marian Neacşu (secretar general al PSD): PSD BN e un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte o campanie electorală sau câştigarea ei

Întâlnirea de la Bistriţa a liderilor social-democraţi din Regiunea de Nord-Vest nu a fost întâmplătoare, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, secretarul general al PSD, Marian Neacşu. În opinia sa, Organizaţia Judeţeană a PSD BN este un model de bună practică.

„Sunt prezent la Bistriţa în dublă calitate, de secretar general al partidului, cât şi de coordonator naţional al campaniilor electorale din acest an. Nu am ales întâmplător nici locaţia, Bistriţa, nici prima regiune în care ne întâlnim, cea pe care o conduce Radu Moldovan, Regiunea Nord-Vest.  

În primul rând, suntem foarte serios preocupaţi de această zonă şi de acestă regiune, în care, în mod tradiţional, din păcate, rezultatele noastre nu erau foarte fericite. Mă refer la Regiunea Nord-Vest, nu la Bistriţa-Năsăud, unde rezultatele sunt de-a dreptul excelente. Am urmărit în dinamică, pentru că a trebuit să-mi documentez foarte bine campania şi să o şi structurez foarte bine, rezultatele din toate cele peste 18.000 secţii de votare din ţară şi apoi restrângându-mă la nivel de localitate şi la nivel de judeţ. Trendul pe care se află Bistriţa este unul foarte bun model pentru celelalte, şi nu întâmplător am ales să venim aici. În opinia mea, judeţul Bistriţa-Năsăud este unul de bună practică în ceea ce priveşte o campanie electorală sau câştigarea unei campanii electorale”, a precizat secretarul general al PSD.

Marian Neacşu a adăugat că priveşte cu „un optimism moderat” acest demers, iar în cadrul întâlnirii au fost trasate liniile legate de campanie, o serie de obiective, fiind analizată fiecare organizaţie PSD din cele şase judeţe.

„Am întâlnit  - şi este prima vizită în calitate oficială la Bistriţa -  o echipă extrem de determinată, extrem de bine organizată. Mi-ar face plăcere ca în cât mai multe dintre judeţe relaţiile interumane dintre colegii noştri să fie şi să evolueze aşa cum evoluează cele de la Bistriţa. Este, în principal, meritul lui Radu Moldovan şi al echipei sale. A ştiut să-şi coaguleze o echipă foarte bună, am stat de vorbă aseară, iar dialogul cu ei mi-a făcut o reală plăceare şi mi-a lăsat o impresie deosebită”, a menţionat secretarul general al PSD.

Marian Neacşu a punctat că, în ceea ce priveşte candidaţii, toţi sunt „oameni respectaţi, respectabili, competenţi, serioşi, care sunt vor face faţă  - parte dintre ei sunt în asemenea funcţii - acestor provocări”.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5