Marta Petreu, în „Mişcarea Literară”

Revista bistriţeană „Mişcarea Literară”, apărută cu sprijinul C.J. Bistriţa-Năsăud, este dedicată, în mare măsură, scriitoarei clujene Marta Petreu.
Revista se deschide, ca de obicei, cu un editorial semnat de Olimpiu Nuşfelean şi din care cităm: „Mai pot fi scriitori adoraţi? Întrebarea poate rămâne inocentă şi gratuită. Ea se agaţă de realitatea de azi ca nuca de perete”.
Dosarul Marta Petreu cuprinde: materiale semnate de Andreea Hedeş, Cristian Vieru, Monica Salvan, Mircea Moţ, Vasile Vidican, Veronica Ştir, apoi în dosar apare şi un interviu luat de Olimpiu Nuşfelean doamnei Marta Petreu, sub genericul „Scrisul, ca orice creaţie, este locul singurătăţii”.
Autoarea, invitată a revistei bistriţene, publică un consistent grupaj de versuri şi, de asemenea, poze cu diferiţi scriitori.
Din cuprinsul bogat al revistei mai cităm - Cronică lui Ion Radu Zăgreanu, din Beclean, intitulată „Dincolo de sfârşit” destinat operei lui Herta Muller.
Într-un remember intitulat „Întoarcerea lui Moromete”, Virgil Raţiu comentează cartea lui Sorin Preda intitulată „Moromeţii, ultimul capitol”.
Revista mai cuprinde Rondul poeţilor, dintre care amintim: Horia Bădescu, Oana Boc, Mariana Bojan, Doina Cetea, Ruxandra Cesăreanu, Ştefan Damian etc.
Revista, care apare în judeţul Bistriţa-Năsăud, publică rezultatul excursiilor poetice prin Basarabia şi Bucovina: poeţi din Bucovina – Mircea Lutic, Elena Mariţa, Marin Gherman etc.
Mai remarcăm consemnarea lui Menuţ Maximinian, cu un text pertinent şi aplicat, presărat cu poze, ale autorităţilor locale, judeţene, administrative despre „Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România”, desfăşurată vara aceasta la Bistriţa.
Lucian Perţa completează cuprinsul şi valoarea zonală a revistei cu „Parodii pur şi simplu”.
Revista reproduce lucrări plastice semnate de autorii bistriţeni Radu Hangan şi Paul Târziu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5