Marți, cursuri online la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița

Marți, 20 octombrie, la Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare", Bistrița, cursurile se vor desfășura in sistem online, după ce un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cutit o profesoară și un coleg din clasa a VI-a.
Decizia a fost luată de către Consiliul de Administrație al școlii, în urma consultării cu IȘJ Bistrița-Năsăud.
***
Pe lângă cele două persoane transportate la spital în primele momente ale intervenției, au mai fost evaluate medical 14 persoane, dintre care 13 minori, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, și un adult, în vârstă de 55 de ani - atacuri de panică. Triajul și evaluarea medicală a persoanelor implicate au fost asigurate de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, împreună cu medicul șef și asistentul șef ai UPU-SMURD Bistrița.

În urma evaluării, agresorulm minorul în vârstă de 13 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral de gradul 0, a fost transportat la UPU Pediatrie Bistrița de către un echipaj de prim ajutor SMURD, pentru investigații medicale suplimentare și ulyterior a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca.

Coordonarea operațională a intervenției echipajelor de salvatori a fost asigurată, la fața locului, de inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud, a transmis ISU BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5