Un copil și o profesoară, atacați cu un cuțit de un alt elev, la Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" Bistrița
În dimineața zilei de 19 octombrie a.c., în jurul orei 08:40, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un elev de clasa a VII-a, al unei unități de învățământ din municipiul Bistrița, ar fi agresat cu un cuțit o profesoară și un alt elev. Elevul a fost imobilizat de polițiști și se află în custodia acestora. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, care le-au acordat îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale ale Poliției Municipiului Bistrița, precum și polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. În urma evenimentului produs în municipiul Bistrița, echipajele medicale au acordat asistență persoanelor care au necesitat îngrijiri de specialitate. Două persoane, o femeie și un minor, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, mai mulți elevi au prezentat stări de panică și agitație, motiv pentru care a fost alocată suplimentar o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM).
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean cu medic și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
ISU BN: În urma evenimentului produs în municipiul Bistrița, echipajele medicale au acordat asistență persoanelor care au necesitat îngrijiri de specialitate.
Două persoane, o femeie și un minor, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, mai mulți elevi au prezentat stări de panică și agitație, motiv pentru care a fost alocată suplimentar o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM).
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean cu medic și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
IȘJ BN:
“Din păcate, avem un eveniment neplăcut, un elev de clasa a 7-a a intrat în școală cu un cuțit, a căutat un alt elev de clasa a 6-a căruia voia să-i facă rău. A bătut la ușă, profesoara a deschis ușa și nu i-a dat voie să intre în clasă. În acel moment a atacat profesoara, i-a aplicat în zona frunții și în zona lateral abdominală, profesora a strigat în ajutor. Copilul a intrat în clasă, a atacat căutând persoana pe care o vizat-o, n-a reușit, sau, mă rog, a reușit să ajungă, n-a reușit să rănească. Ceilalți colegi au încercat să-l salveze și unul dintre colegi a fost la rândul său lovit cu cuțitul. În acest moment, victimele sunt în afara oricărui pericol, sunt preluate de la ambulanțe duse la UPU, iar ancheta este preluată de către Biroul Județean DIICOT. Se pare că copilul are ceva tendințe de radicalizare, de aici încolo, autoritățile competente competente vor da mai multe detalii”, a precizat inspectorul școlart general, prof. Vasile Șteopoaie.
Potrivit acestuia, elevul agressor căuta pe acel elev de clasa a 6-a, pentru că ar fi fost de altă religie. “Este extrem de grav, chiar acum două săptămâni au avut întâlnire cu reprezentanții Biroului Județean DIICOT și SRI, pentru a preveni astfel de situații. Din păcate, uitați că am ajuns în situația de a nu le putea preveni. Transmit părinților să stea liniștiți că situația este sub control, am suspendat cursurile rând, adică acei copii la care vin părinții să îi ia acasă pleacă acasă, ceilalți stau sub supraveghere”, a mai spus inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie.
Școala are sistem de supraveghere video, atât pe holuri, cât și în clase, iar înregistrările vor fi predate autorităților care vor face ancheta și vor lua măsurile necesare.
Copilul care a agresat revenise din Spania, încă din 2019. Copilul pe care îl viza era un copil luat în plasament.
SCJU Bistrița: La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși astăzi o femeie în vârstă de 28 de ani și un minor în vârstă de 12 ani, care prezintă plăgi produse prin agresiune în incinta unei unități de învățământ de pe raza municipiului Bistrița.
Ambii pacienți sunt conștienți, stabili, speriați și se află în curs de investigații medicale la UPU-SMURD, respectiv la UPU Pediatrie., a transmis Camelia Strungari, purtător de cuvânt.
Citiţi şi:
- Accident cu șapte victime, la Şintereag
- Accident la Telciu. Trei tineri transportaţi la spital, după ce maşina a intrat într-un cap de pod
- Microbuz implicat într-un accident rutier la Dipșa! Două persoane surprinse sub autovehicul
- Accident rutier în Șieu Măgheruș, în urma coliziunii frontale a două autoturisme
- Două persoane încarcerate pe Dealul Târgulului
























Adaugă comentariu nou