Două persoane încarcerate pe Dealul Târgulului
Două echipaje de descarcerare și două ambulante SMURD (inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD) au fost direcționate la un accident rutier produs pe DN 17C (Dealul Târgulului) în urma căruia două persoane au rămas încarcerate. Potrivit ISU BN, la locul intervenției echipaje au găsit cinci victime, dintre care două încarcerate, conștiente, iar alte trei (doi copii și un adult) erau în afara autoturismului.
La locul solicitării a fost direcționată și autospecială de transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.
Cei doi bărbați rămași încarcerați au fost extrași de către echipajele de descarcerare și predați conștienți echipajelor medicale.
Victimele încarcerate prezentau multiple traumatisme, au fost extrase de către pompieri care au fost nevoiți să îndepărteze mai multe elemente de caroserie. Toate cele cinci victime primesc îngrijiri medicale la locul accidentului rutier și vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, a mai precizat ISU BN.
Citiţi şi:
- Bărbat transportat la spitalul din Năsăud, în urma unui accident rutier care a avut loc între Maieru și Sângeorz-Băi!
- Accident la Valea Străjii, cu două victime încarcerate!
- Accident rutier grav în Viișoara! 4 maşini implicate, victime încarcerate
- Două victime încarcerate în localitatea Rodna
- Accident cu șapte victime, la Şintereag
Adaugă comentariu nou