Mesajul Preşedinteluii Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice
Președintele Consiliului Județean, domnul Emil Radu Moldovan transmite cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, cele mai calde urări de sănătate, tuturor vârstnicilor din județul Bistrița-Nasăud.
În fiecare an, la date de 1 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, domnul Emil Radu Moldovan, urează tuturor persoanelor în vârstă din județul Bistrița-Năsăud un gând de mai bine, multă sănătate și împliniri.
Domnul președinte a declarat că, ”orice generație, fie ea mai tânără sau mai puțin tânără, are obligația cel puțin morală de a respecta și susține generația a treia. În primul rând, datorită faptului că această generație a contribuit din plin la formarea noastră ca și indivizi și ca societate, iar în al doilea rând datorită experienței lor de viață, de la care noi, celelalte generații avem de învățat foarte multe lucruri. Cred cu tărie că vârstnicii din România merită respect și că noi toți, suntem datori să îl oferim”.
CONSILIUL JUDEȚEAN
Purtător de cuvânt,
Ivan Bogdan-Gruia
Citiţi şi:
- Un gând de recunoştinţă pentru pensionarii bistriţeni
- Radu Moldovan, preşedinte CJ: Vă preţuim dragi părinţi şi bunici. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate şi împliniri!
- Mesajul prefectului Ani Bob cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice
- Bucurie la Nuşeni! Preşedintele Radu Moldovan a felicitat, la centenar, pe Maria Arpăşteuan. Flori şi diplome pentru sărbătorită
- Preşedintele Radu Moldovan: Vă preţuim, dragi bătrâni, iar Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate!
























Adaugă comentariu nou