Un fost inspector şcolar susţine că testele de evaluare iniţială au fost inutile

Mihai Mureşan: Aşteptăm din partea Ministerului Educaţiei…interes

Fostul inspector şcolar, liberalul Mihai Mureşan, a afirmat, vineri în cadrul unei conferinţe de presă, că Ministerul Educaţiei nu manifestă niciun interes faţă de mult discutatele teste de evaluare iniţială, în condiţiile în care pentru organizarea acestora, a fost blocată activitatea cadrelor didactice.

,,Pot să vă spun, că după 2-3 săptămâni, cadrele didactice au fost blocate în activitate prin acele recapitulări, prin demersuri premergătoare acestor testări iniţiale. Într-un final s-au dat, notele s-au adus la cunoştinţa elevilor, a părinţilor, şi situaţia s-a încheiat după o lună de zile.

Dacă dumneavoastră aţi auzit ceva din partea Ministerului Educaţiei, legat de interesul faţă de aceste testări iniţiale, atunci am auzit şi noi.

Aşteptăm, în continuare, să aflăm, în calitate de cadre didactice la ce anume a folosit acest lucru şi ce se doreşte, care vor fi măsurile care se vor lua la nivel naţional, după ce s-a consumat această fază”, a spus Mihai Mureşan.

El a precizat că prin aceste teste de evaluare iniţială, de fapt reprezentanţii Ministerului Educaţiei au vrut să abată atenţia cadrelor didactice de la problemele, care există cu adevărat în şcoli, cum ar fi lipsa autorizaţiilor de funcţionare şi lucrări de reabilitare nefinalizate.

,,Ar fi bine să vedem dacă într-adevăr există interes pentru treaba aceasta sau a fost o activitate menită să abată atenţia cadrelor didactice la început de an şcolar faţă de condiţiile pe care le-au găsit în unităţile de învăţământ, şi care vă asigur că nici în anul acesta nu au fost altfel decât au fost în anii anteriori, ba dimpotrivă, ştiţi bine, dacă e să vorbim la nivelul judeţului nostru, s-au deteriorat mult.

Procentul şcolilor care nu au obţinut autorizaţie de funcţionare a crescut nesperat de mult, şi la toate acestea, aş adăuga cele peste 50 de unităţi şcolare, unde lucrările au fost abandonate după 2008, şi care nici în momentul de faţă nu sunt încheiate şi care nu dau posibilitatea desfăşurării unor cursuri la standarde optime sau măcar cât de cât acceptabile”, a conchis Mihai Mureşan.

Testele iniţiale au fost introduse în acest an şcolar, elevii din clasele II-XII fiind obligaţi să dea aceste teste la două săptămâni de la începerea anului şcolar. Testele iniţiale au ca scop evaluarea cunoştinţelor elevilor şi pot fi utilizate pentru elaborarea programei şcolare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5